Tatăl Mădălinei Manole este infectat cu Covid-19. E internat în spital și respiră cu ajutorul aparatelor

3 septembrie 2020 15:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

Tatăl Mădălinei Manole, Ion Manole, este infectat cu Covid-19, iar starea sa de sănătate este foarte gravă. El se află internat în spitalul din Ploiești și respiră doar cu ajutorul aparatelor.

Tatăl Mădălinei Manole, Ion Manole, este infectat cu Covid-19 și este în stare gravă, internat în spital, a declarat pentru Click, Marian, fratele regretatei artiste. „Se simte destul de rău. E la Terapie Intensivă. E intubat”, ne-a povestit el.

Potrivit informațiilor care circulă în presă, Ion Manole ar fi fost depistat pozitiv în urmă cu mai multe zile, însă starea sa de sănătate în loc să se îmbunătățească, s-a înrăutățit din ce în ce mai tare. Motiv pentru care azi dimineață el a ajuns la spitalul din Ploiești. Medicii de aici ar fi vrut să-l transfere la spitalul din Focșani, din lipsă de paturi la Terapie Intensivă, însă familia s-a opus. Deciza de a rămâne a fost luată deoarece starea de sănătate a pacientului nu I-ar fi permis o astfel de deplasare. Mai mult decât atât, drumul e lung, iar spitalul din Focșani nu ar fi atât de bine dotat ca cel din Prahova.

Acum, tatăl Mădălinei Manole respiră cu ajutorul aparatelor, iar starea sa este gravă, dar stabilă.

Mai multe