Te costă 12.000 de euro ca să-ţi cânte Smiley la chef!
S-a născut cu stea în frunte! La 32 de ani, Smiley, pe numele lui adevărat Andrei Tiberiu Maria, a devenit nelipsit din topuri şi de pe micul ecran.
Jurat la “Vocea României” şi coprezentator la “Românii au talent”, ambele de la PRO TV, solistul a avut spor şi în cariera muzicală, unde a lansat hit după hit. “Acasă”, “Oarecare” şi recentul “Pierdut buletin” i-au ridicat lui Smiley şi tariful, nu doar popularitatea. Astfel, în ultimii doi ani, el şi-a dublat tariful.
Potrivit impresarului său, Lucian Mitrea, Smiley are în 2016 un onorariu de 12.000 de euro pentru petreceri private. 10.000 de euro cere pentru un concert la mall, 7.500 de euro pentru un spectacol în aer liber şi 5.500 de euro pentru un show într-un club.
În plus, pentru deplasările în provincie, artistul solicită pentru echipa lui, formată din 16 persoane, 8 camere duble la un hotel de minimum patru stele şi o diurnă de 60 de lei.