Temișan, 10 ani de căsnicie cu Monica Davidescu. Iată cum s-au schimbat

3 iunie 2016 12:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Se iubesc de 21 de ani, însă doar de zece sunt căsătoriți. Aurelian Temișan și Monica Davidescu sărbătoresc zece ani de când și-au jurat iubire în fața lui Dumnezeu.

Cei doi artiști formează unul dintre cele mai statornice cupluri din România, care s-au ținut de mână și au înfruntat orice ca să fie împreună. Nu au fost niciodată subiectul unui scandal, au o viață de familie frumoasă și se preocupă de creșterea fetiței lor, Dora, în vârstă de șase ani.

Temi și Davideasca sărbătoresc vineri, 3 iunie, zece ani de căsnicie, ziua în care solistul împlinește 44 de ani. Artistul a publicat pe pagina personală de Facebook un colaj foto cu ei acum și în ziua nunții, împreună cu un text emoționant. ”Astăzi, 3 iunie, acum 10 ani, spuneam DA, oficializând o relație existentă deja de 11 ani până la acel moment. Nu oftez după anii ce s-au dus, ci doar după unele momente care m-au făcut să realizez câtă importanță are calitatea umană și simplitatea, într-o lume total atipică construcției sufletești. La mulți ani și multiplu de 10 X... !!”

Timpul a adăugat câteva riduri pe chipurile lor, dar numai atât cât să le sporească farmecul, iar părul lui Temișan și-a schimbat culoarea. Deloc complexat de aceste schimbări, artistul a ales să păstreze aspectul grizonant al podoabei sale capilare.

Mai multe