Teo, după ce a slăbit: «Dacă s-ar inventa o trecere în altă piele, ar fi superb!»
Cu o voinţă de fier, dar şi cu un curaj nebun, Teo a reuşit să topească kilogram după kilogram, iar acum se poate uita în voie după haine sexy, rochii mulate şi scurte, care să nu-i mai ascundă formele. Prezentatoarea tv şi-a micşorat stomacul în urmă cu doi ani, intervenţie cu ajutorul căreia s-a transformat în alt om. Vedeta tv nu are nicio restricţie alimentară, însă ştie că dacă exagerează cu mâncarea s-ar putea îngrăşa, însă niciodată nu ar reveni la hainele vechi!
Problemele cu gretatea erau o adevărată povară pentru Teo Trandafir (47 de ani), care ajunsese să resimtă totul ca pe un chin. Ca să şteargă orice urmă de suferinţă după pancreatita acută pentru care a fost operată, în trecut, de trei ori la Viena, prezentatoarea Tv s-a decis să-şi facă o micşorare a stomacului şi bine a făcut, căci rezultatele au început să se vadă la scurt timp după ce s-a operat laparoscopic. Nici nu este de mirare că vedeta încape acum în haine măsura M, din moment ce ea consumă alimente cât o vrăbiuţă. Are stomacul de 100 de mililitri, însă este fericită că nu trebuie să mai ţină dietă niciodată. A făcut asta 20 de ani, dar acum poate răsufla uşurată. Despre cum arată o zi din viaţa prezentatorei Kanal D, ce mânâncă, cum se răsfaţă, dar şi ce bucurii îi face fiica sa de 11 ani, Maia, Teo a vorbit în exclusivitate pentru Click!
- Debordezi de energie. Au trecut doi ani de la gastric sleeve (n.r.micşorarea stomacului). Ce a însemnat această operaţie pentru tine?
Intervenţia această mi-a dat înapoi tot ce am avut şi am pierdut. Şi mi-a mai oferit posiblitatea de a mânca tot ce vreau, în cantităţi mai mici şi rezonabile.
- Câte kilograme ai dat jos?
Nu în kilograme măsor, ci în măsuri la haine! Am slăbit foarte mult şi se vede! Acum port M.
- Te aşteptai să dea rezultate?
Nu mă aşteptăm la un asemenea rezultat! Toată lumea mă avertizează că o să fie rău, că n-o să am vitamine, că n-o să am vitalitate. Aiurea! A fost invers. Nu ştiu cum să zic, dar pleci altfel la drum când ştii că poţi să mănânci practic orice. Eu am ţinut regim 20 de ani. M-am săturat de regim! Acum e altceva, pentru că pot mânca orice, oricând şi cum vreau.
- Cum arată o zi din viaţă ta acum? Începi dimineaţă cu o ceaşcă de cafea, cu sport?
Încep cu o ceaşcă de cafea şi sandwich-uri cu pâine de secară. La prânz nu prea mănânc, nu pentru că mi-a impus cineva, ci pentru că aşa vreau. Trebuie să mă hidratez tot timpul şi că să fiu sigură că m-am hidratat, consum ceva lichid. Mănânc dacă îmi este foame, mănânc şi între mese.
- Plimbări în parc faci?
Fac şi plimbări în parc, desigur! Cât pot de des!
- Nicio restricţie?
Nicio restricţie! Eu am apelat la gastric sleeve ca să pot să fac după aceea operaţia pe care am şi efectuat-o între timp. (n.r. Teo Trandafir şi-a micşorat stomacul prin intervenţie chirurgicală, urmând ca după ce slăbeşte, să îi fie aplicată o plasă în zona în care muşchiul abdominal a fost distrus de operaţiile din trecut. Ea s-a operat din nou vara trecută)
- Cum reuşeşti să te împărţi între carieră şi viaţă de familie?
Merg la serviciu, că toată lumea, Maia merge la şcoală. Fiecare este cu treaba ei, nu e că şi cum am stă una în braţele alteia toată ziua. Sâmbătă şi duminică stăm împreună, uneori, alteori, dacă eu am treabă, nu! Ne vedem în fiecare seară şi în fiecare dimineaţă. Petrecem împreună cât de mult timp se poate, în fiecare zi. Dacă ea are teme şi suntem împreună, înseamnă că ea îşi face temele, iar eu citesc. Dacă în weekend, am cursuri, mă aşteaptă până le termin. De obicei cursurile încep la 17.00 şi se termină la 19.00 seară. Maia se culcă la 21.45 -22.00. Deci avem timp să petrecem împreună.
- Care sunt metodele voastre de a va distra?
Acum, mai nou, ne uităm la filme sau povestim. Ea îmi povesteşte despre colegii ei. Şi pentru că eu sunt cea mai bună prietenă a ei, ne spunem tot! (zâmbeşte) Ne aflăm într-o perioadă în care ea face remarci despre colegii ei şi îşi da seama de schimbările prin care trec aceştia. Şi aseară vorbeam cu ea şi îmi spunea: “Uite, ştii cât de mult s-a schimbat Cutare?”. “Da, şi tu o să te schimbi când ajungi la vârstă aia”. “Da, dar tu o să fii lângă mine şi o să mă înţelegi, nu-i aşa?”.
Se răsfaţă cu o bomboană pe săptămână
- O ajuţi la lecţii?
Maia nu a avut niciodată nevoie de ajutor la lecţii. Şi la cât este de deşteaptă, eu nu mă pricep! Nu i-am pus meditatori niciodată.
- Acasă gătiţi?
Gătim! Ne plac mult creveţii, pentru că poţi să îi găteşti oricum. Fac mâncăruri la pungă – pungi special pentru copt, în care pui carnea de pui, de exemplu. Vara preparam foarte des cartofi cu roşii şi cu ceapă la cuptor.
- Iar că desert?
Nici eu, nici Maia nu prea mâncăm dulce. Îmi plac mie nişte bomboane mici cu ciocolată şi mâncăm câte una fiecare, o dată pe săptămâna. Maia a mâncat tot timpul ce a vrut ea.
- Ai avut restricţii culinare de Sărbători?
Nu am avut restricţii niciodată. De Sărbători mănânc o sarmă la o masă, mai mult nu pot.
- Mai ai nevoie de cure de slăbire de acum încolo?
Nu ştiu. Probabil că nu. Nu ştiu ce se întâmplă, în timp. Dacă forţezi stomacul, poţi să mai pui 2-3 kg, dar cei cu gastric seeve le dau repede jos. Acesta este avantajul.
- Ce ţi-ai mai dori, în afară de operaţii estetice, că să arăţi aşa cum vrei?
Mi-ar trebui un body lifting. Mi-ar trebui o ridicare cu totul (zâmbeşte) . Dacă s-ar inventa o trecere în altă piele, cea de 20 de ani, ar fi superb! Mi-aş cumpără şi eu două “piei” din astea, să fie una pe sârmă, altă pe mine!
- Ai apela la operaţii estetice?
Aş apela, dar îmi este frică de mor! Mi-e teamă pentru că e nevoie de perioadă de recuperare, iar eu fac emisiune zilnic! Nu am cum, oricât de mult mi-aş dori.
- Ai trecut printr-o cumpăna foarte grea. Ai spus că ai experimentat ceva din viaţă de apoi. Crezi în aşa ceva?
Cred cu tărie în aşa ceva. Nu cred că sufletul nostru se pierde ca şi cum n-ar fi fost, ci se transformă în altceva. Nu ştiu cât de bisericeşte e, dar eu vă spun ce cred pentru că m-aţi întrebat.
- Este cineva în viaţă ta în acest moment?
Nu. (zâmbeşte)
Teo Trandafir prezintă emisiunea "Teo Show" la Kanal D din toamna lui 2013, dar predă şi cursuri la o şcoală de televiziune şi film. În 2004, Teo a adoptat o fetiță pe care a botezat-o Maia, iar de atunci are mai multe motive să zâmbească.