Toamna a adus o schimbare de look pentru Lavinia Pârva! Cum arată acum soția lui Ștefan Bănică Jr.

7 septembrie 2020 12:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

Lavinia Pârva, în vârstă de 35 de ani, a revenit la formele de invidiat pe care le avea înainte de a deveni mamică și a decis să apeleze la o schimbare de look odată cu venirea toamnei. Rezultatul final l-a împărtășit cu prietenii din mediul virtual, iar cuvintele de laudă nu au întârziat să apară.

Lavinia Pârva este mai fericită ca oricând, iar acest lucru este vizibil cu ușurință. Frumoasa brunetă, care a devenit mama la sfârșitul lunii mai, anul trecut, a revenit la formele voluptoase dinaintea sarcinii și a ieșit câștigătoare în lupta cu kilogramele în plus. Eforturile cântăreței au dat rezultate, iar Lavina nu ratează nici o ocazie de a se mândri cu schimbările din viața sa, fiind foarte activă pe platformele rețelelor de socializare. 

Odată cu venirea toamnei, Lavinia a decis să renunțe la părul lung și a optat pentru o tunsoare mai scurtă, bob. Hotărârea curajoasă pare să fi fost pe placul internauților care au descris transformarea doar prin cuvinte la superlativ. ”Mi-a fost greu să renunț la parul lung,însă am ales parul scurt și sănătos. Ce părere aveți?”, a scris Lavinia Pârva pe Instagram, în descrierea fotografiei. 

Lavinia Pârva, despre kilogramele în plus, din timpul sarcinii

Soția lui Ștefan Bănică nu-și făcea griji din cauza faptului că silueta ei a avut serios de suferit. Şi dacă analizăm lucrurile acum, se pare că ştia ea rezolvarea.

La momentul respectiv, bruneta se amuza pe seama greutăţii sale, din cauza retenţiei de apă, şi chiar găsise o comparație delicioasă: "Cineva se va amuză copios, peste câțiva ani, văzându-și mămica în postura Mamei Bamse", nota atunci nevasta lui Ştefan Bănică Jr.

Mai multe