Toată familia Borcea, împotriva amantei Pelinel

22 martie 2016 23:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nu e linişte în familia Borcea nici după ce Alina, soţia lui Cristi, şi-a luat copiii şi a plecat în America. În lipsa ei, amanta fostului şef de la Dinamo încearcă din răsputeri să devină ”principala femeie” din viaţa lui Borcea. Din câte se pare însă, Valentinei Pelinel nu-i prea ies pasenţele.

Cristi Borcea n-are parte de linişte. Chiar dacă e închis la penitenciarul Jilava, acesta are mari bătăi de cap din cauza amantei gravide. Soţia, Alina, s-a retras din toată nebunia şi a plecat cu cei doi copii la Miami, unde va locui o perioadă, dându-i timp şi lui Cristi să-şi pună ordine în gânduri. Ceea ce nu se poate spune şi despre Pelinel, gravidă în aproape şapte luni, care face eforturi să-i acapareze cât mai mult din viaţă fostului dinamovist, închis pentru matrapazlâcurile din ”Dosarul Transferurilor”. Potrivit unor surse din lumea fotbalului, Borcea i-ar fi dat deja pe mână Valentinei o parte dintre afacerile sale. Mai mult decât atât, fostul manechin are acces permanent la conturile sale.

”Toţi prietenii i-au atras atenţia lui Cristi că nu este bine ce face. Va ajunge într-un punct periculos şi  nu-şi dă seama că nu este bine să-şi lase afacerile în grija Valentinei. Încrederea asta oarbă în ea este cel puţin la fel de suspectă ca şi intenţiile ei vizavi de afacerile lui de milioane de euro”, ne-a declarat un prieten al lui Borcea.

În plus, se pare că nici Mihaela, prima soţie a lui Cristi, nu vede cu ochi buni implicarea totală a Valentinei în afacerile familiei. ”Cu Alina s-a înţeles perfect, au lucrat împreună, au tras la aceeaşi căruţă, cum se spune. Nu se pune problema ca Mihaela să facă acelaşi lucru şi cu Valentina”, a spus un prieten al Mihaelei.

O altă dovadă a faptului că amanta Pelinel nu este acceptată de cei din familia Borcea o reprezintă vizita pe care a făcut-o la sfârşitul săptămânii trecute la penitenciar. Din dorinţa de a demonstra cât este de iubită de copiii din prima căsătorie a lui Borcea, care urmau să vină şi ei în vizită la tatăl lor, Pelinel, însoţită de un alai de televiziuni, s-a dus la Jilava, pentru a-l vedea pe Cristi. Culmea, au lipsit Mihaela şi puştoaica Melissa, 13 ani, ele nedorind să fie prezente la întâlnirea cu tatăl lor, din cauza Valentinei. 

Pelinel se implică în afaceri

Relaţia dintre Cristi Borcea şi Valentina Pelinel ar fi început, spun cunoscătorii, pe vremea când aceasta era căsătorită cu Cristi Boureanu. Nici Borcea nu era un bărbat liber, el fiind însurat cu Mihaela şi având patru copii. Nevestele s-au schimbat, Pelinel a divorţat, dar relaţia lor a rămas „constantă”. Acum, când blondina urmează să-i dăruiască lui Borcea al şaptelea moştenitor, ea a devenit şi mai puternică.

Prietenii lui Cristi Borcea sunt şocaţi de faptul că afaceristul şi-a lăsat o parte dintre companiile sale pe mâna fostului manechin. Este vorba de firme cu cifre de afaceri de milioane de euro, la care blonda are putere deplină în luarea anumitor decizii. Printre ele se numără hotelul din Timişoara  (care oficial a fost trecut pe numele fratelui Alinei Borcea) şi cel din Mamaia, pe care Cristi ar fi interesat să-l vândă. În plus, Pelinel poate umbla oricând la conturile lui Borcea, având acces nelimitat la sume uriaşe.

Alina s-a mutat la Miami

Săptămâna trecută, Click! v-a anunţat în exclusivitate despre decizia Alinei Borcea de a pleca din ţară. Vineri dis-de-dimineaţă, împreună cu cei doi copii, băiatul George Alexandru, în vârstă de trei ani, şi fetiţa, Gloria, de nouă luni, femeia a plecat în Statele Unite ale Americii, la Miami, acolo unde deţine un apartament. Alina nu a precizat perioada pe care o va petrece în însoritul stat american Florida, dar prietenii ei au povestit că, cel puţin până la vară, nu se pune problema revenirii ei în România.

Mai multe