Toată trupa Bambi şi-a schimbat ţinuta. Cauza: un accident al Ralucăi
La nici o săptămână de la începerea filmărilor pentru „Şerifi de România” (Antena 1), Raluca Tănase, jumătatea blondă a trupei Bambi, a făcut o entorsă la picior. Medicii au sfătuit-o să renunţe la show-ul care implica probe dificile, însă vedeta a refuzat. Acum, trage ponoasele.
„Am călcat greşit şi m-am accidentat. A doua zi dimineaţa, piciorul era umflat şi nu puteam călca pe el, am fost dusă la spital cu salvarea şi mi s-a spus să renunţ la concurs şi să stau cu piciorul în sus. Nu am vrut şi am mers mai departe. Am supravieţuit cu medicaţie, calmante şi cu o proteză pe care am purtat-o mereu”, povesteşte Raluca.
S-a chinuit aşa încă o lună şi o săptămână şi, spune ea, a avut ambiţie să reziste. După terminarea filmărilor, a revenit în cabinetul medicului, care i-a recomandat să facă fizioterapie. „Urmează să mă apuc, dar nu am avut timp până acum. Cum nu am mai forţat aşa piciorul, durerile au mai scăzut. Însă nu am voie să port tocuri”, adaugă artista.
Între timp, a început concertele şi, cum ea încalţă bocanci, şi restul fetelor din trupă (sora ei, Denisa, şi cele două dansatoare), din spirit de solidaritate, i-au urmat exemplu. „Toate ne-am schimbat ţinutele şi, de acum, suntem în bocanci la concerte. Recent ne-am mărit echipa, ne-am mai luat doi dansatori şi facem show. Avem momente de spart farfurii, muzică grecească etc. Ştim că nu e suficient doar să ai voce, într-un concert trebuie să faci spectacol”, mai spune Raluca de la Bambi.