Toboşarul trupei Goodbye to Gravity a murit

8 noiembrie 2015 14:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Toboşarul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, internat la Spitalul de Arşi, a fost transferat în Elveţia în cursul zilei de duminică. Aeronava decolase un pic după ora 16 şi a fost întoarsă din drum pentru că pacientul intrase în stop cardiorespirator.

ACTUALIZARE Toboşarul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache a încetat din viaţă în jurul orei 18, după ce medicii s-au luptat mai bine de o oră să-l resusciteze.

ACTUALIZARE Aeronava care îl transporta, duminică, pe Bogdan Enache, toboşarul trupei Goodbye to Gravity, la o clinică din Elveţia a fost întoarsă din drum, pentru că tânărul a intrat în stop cardiorespirator, acesta fiind resuscitat în avion, la ora transmiterii acestei ştiri, conform unor oficiali din MAI.

Directorul medical al Spitalului de Arşi, Cristian Niţescu, a declarat, duminică, faptul că se fac demersuri ca doi dintre pacienţii spitalului să fie transferaţi în Elveţia, respectiv în Finlanda.

"Pentru doi se fac demersurile pentru a pleca unul la un spital din Zurich, din Elveţia, şi unul în Finlanda", a spus Niţescu, potrivit Mediafax.

Întrebat despre membrul formaţiei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, care ar fi urmat să plece în Franţa, directorul a precizat: "Iniţial, se făcuseră demersurile pentru Franţa, nu ştiu din ce motiv destinaţia lui finală a rămas Elveţia. Deci va pleca în Elveţia".

De asemenea, medicul a menţionat că transferul lui Bogdan Enache se face prin autorităţi.

Mai multe