Tora Vasilescu: "Colega mea, Rodica Popescu Bitănescu, a zis că sunt «tunată». Ce înseamnă asta?"
E rost de înțepături și la case mai mari. Iată că două distinse doamne ale cinematografiei își transmit mesaje nevinovate, dar acide, prin intermediul emisiunilor TV: Tora Vasilescu îi răspunde Rodicăi Popescu Bitănescu.
Filmată acasă, la Buftea, în locul său favorit unde se află grădina în care cultivă flori, fructe și legume, actrița Tora Vasilescu (70 de ani) a răspuns fără inhibiții la întrebări legate de profesie, familie, dar și despre experiența COVID. După o carieră de peste 45 de ani, în care a jucat în filme, seriale și spectacole de teatru, actrița a adunat multe poveşti, pe care le-a spus în emisiunea Irinei Păcurariu, "Rețeaua de idoli". Printre acestea, și felul în care își menține tonusul și frumusețea. Aici însă marea actriță s-a dezlănțuit și a ținut să lămurească un aspect: nu și-a făcut operații estetice sau alte injectări.
Tora Vasilescu: "Trendul așa este, toată lumea se injectează, își face operații"
"Așa cum a spus colega mea, Rodica Bitănescu Popescu (82 de ani), care îmi e dragă, și o sărut, că sunt «tunată». Am căutat și eu să văd ce înseamnă și n-am înțeles ce înseamnă «tunată», pentru că eu nu sunt «tunată». Trendul așa este, toată lumea se injectează, își face operații, eu vreau să rămân model pentru cum arată un om original. Într-adevăr, suferim când vezi în oglindă că îți era prietenă, iar acum nu prea îți mai e prietenă întotdeauna. Ce? Trebuie să am fața aia, parcă e un balon care s-a umflat! Și după putin timp mai pierde aer, mai pierde aer", a povestit actrița la emisiunea de la TVR 2.
Tora Vasilescu: "Să știți că am și eu nemulțumirile mele, că fiecare"
Într-un interviu pe care l-a acordat pentru Click!, la împlinirea vârstei de 70 de ani, Tora Vasilescu a demontat și atunci operațiile estetice și tendința femeilor de a se "tuna". "Of, Doamne. Să știți că am și eu nemulțumirile mele, că fiecare. Dar n-aș vrea să apelez la operațiile astea estetice. Să întru în aura feței, se modifică totul. Mă uit cu tristețe la televizor, e o modă acum a tinerilor să-și implanteze grăsime în pomeți, care mai târziu cade spre gură, arată fetele umflate, aproape că trebuie să-și facă poză la buletin, că nu le mai recunoști. Și nimeni nu le spune. Domne, eu eram studentă când profesoara mea, Eugenia Popovici, actriță excepțională, cu instinct artistic excepțional, spunea "actrițele de la Teatrul Național" care au făcut operații estetice, niciuna nu a mai fost luată în film. Deci ecranul și mai ales televizorul, cât sunt de mari acum, amplifică toată fața asta umflată și neadevărată, parcă sunt mutanți. Dar nu are lumea curaj să le spună, poate ar fi un ajutor pentru că devin dependente de aceste operații estetice. Și din ce în ce mai rău arată. Doamne ferește, sunt atâtea bacterii cu care se pot infecta", a declarat Tora Vasilescu pentru Click!.
Citește și:
Imagini din casa Torei Vasilescu. Actrița duce o viață liniștită la Buftea, alături de soțul croat