Tort în formă de nas pentru Viorel Lis. A împlinit 73 de ani

19 februarie 2016 18:14   Vedete românești
Ultima actualizare:

Viorel Lis, fostul primar al Capitalei, a împlinit astăzi 73 de ani, motiv pentru care a fost invitat la Teo Show, unde a primit un cadou special: un tort în formă de nas.

Oana a fost prima care a reacționat la surpriză: "Sper că nu are înăuntru ceea ce are un nas." Cu privire la modul în care vor sărbători, cei doi au spus că vor petrece într-un cadru restrâns, cu doar câteva prietene de ale celei care de cinci ani este doamna Lis.

"De ziua lui mi-am luat eu rochie. De dimineață mi-a dat un milion (de lei vechi n.r.) ca să-mi iau ciorapi", a declarat Oana, iar Viorel a adăugat amuzat: "Și la prânz i-am luat înapoi pentru că i-am pierdut."

Soția lui a postat pe Facebook un mesaj emoționant și destul de atipic pentru femeia care o duce în certuri televizate cu partenerul ei de viață: "Azi e ziua lui Viorel Lis, soțul meu, face 73 de primăveri, o viață de om plina cu de toate, 35 ani de muncă, 3 neveste, a fost profesor, inginer, primar general, actor, Shrek, show-man, pensionar de succes, tată, iubit, soț,un om care și-a trăit viața din plin, un om bun, cu idealuri, un om care a influențat în bine viața multora, a ajutat, a iubit, un bărbat care mi-a schimbat viața la 180 grade, care m-a învățat ce înseamnă iubirea, susținerea, siguranța, viața. Te voi iubi mereu, chiar și când mă mai superi...Nimeni nu m-a iubit așa mult ca tine și asta mi-a dat mereu puterea de a merge mai departe, indiferent de probleme! Semnat...Oana...Oana Lis!!!"

Sărbătoritul zilei nu a rămas dator și a spus despre soția lui: "Ea este viața mea, este sufletul meu. Dacă am avut curaj să ies în public, a fost datorită ei. Sufăr mai mult când se face mișto de ea decât de mine".

Mai multe