Trupa K1 va cânta la Festivalul de Circ de la Monte Carlo

20 mai 2010 5:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Formaţia va cânta live la următoarea ediţie a Festivalului Internaţional de Circ de la Monte Carlo, cel mai faimos eveniment de acest gen din lume.

Cântecele trupei K1 vor acompania două numere ale Circului Globus, din cadrul spectacolului 4U (Pentru tine), care au fost alese să reprezinte circul românesc în cadrul evenimentului de la Monte Carlo, scrie Agenţia de presă mondenă.

Reprezentanţii Circului de la Monte Carlo au asistat la spectacolul 4U (Pentru tine), în urmă cu câteva săptămâni, şi au ales două numere speciale cu care România să intre în competiţie.

"Este o mare onoare pentru noi să cântăm live la un eveniment de asemenea factura, în faţa unor personalităţi precum Prinţul Albert sau Prinţesa Stephanie de Monaco. Suntem siguri că şi de această dată Circul Globus va face o impresie bună", a declarat Radu Fornea, liderul trupei K1.

Noul concept de spectacol este pus în scenă de Brânduşa Novac, directoarea Circului Globus, iar trupele K1, Animal X şi Zbanghy vor acompania live numerele senzaţionale de acrobaţie şi dresură de animale.

Spectacolul poate fi urmărit la Circul Globus până pe data de 6 iunie.

Mai multe