Trupul neînsuflețit al Stelei Popescu, dus la INML chiar în aceste momente
Imagini dureroase la locuința Stelei Popescu. Trupul neînsuflețit al îndrăgitei actrițe a fost ridicat și transortat la INML, în vederea efecturării necropsiei, pentru a fi clarificate anumite aspecte de natură medicală. Poliția precizează că cercetările sun efectuate de către compartimentul Morți Suspecte, din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Stela Popescu s-a stins din viață azi, 23 noiembrie, în urma unui stop cardiorespirator. Luna viitoare, pe 21 decembrie, ar fi împlinit 82 de ani.
În urmă cu câteva momente, când a părăsit casa Stelei Popescu, Alexandru Arșinel a declarat că actrița ar fi căzut în casă miercuri, 22 noiembrie, și ar fi avut o hemoragie care i-a provocat moartea. De asemenea, el a spus că vineri, 24 noiembrie, trupul neînsuflețit al Stelei Popescu va fi depus în foaierul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", apoi va fi dus la mănăstirea Cernica, unde duminică va avea loc slujba de înmormântare. Actrița avea loc la cimitirul mănăstirii Cernica.