TVR se pregătește pentru Eurovision, dar Ucraina nu știe dacă organizează concursul

8 decembrie 2016 13:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

România va fi prezentă la concursul internațional Eurovision din 2017, ce ar trebui să aibă loc la anul în Ucraina, la Kiev.

TVR se pregătește să organizeze la începutul anului viitor, selecția națională a competiției Eurovision. Dacă anul trecut, instituția publică a fost exclusă din concurs, iar reprezentantul nostru, Ovidiu Anton n-a avut șansa să cânte pe scena de la Stockholm, iată că anul 2017 va readuce România în această competiție.

În acest sens, TVR va lansa în curând data înscrierilor pentru cei care vor să-și încerce norocul la ediția de anul viitor. Iată încă că acum Ucraina se află în impas și întâmpină atât probleme financiare, cât și de organizare, din pricina cărora riscă să piardă rolul de gazdă a competiției în 2017.

Ucraina a câștigat ediția din 2016 a Eurovision prin reprezentanta sa Jamala, cu piesa istorică "1944". În cazul în care Ucraina renunță, Rusia ar putea fi țara gazdă, deși a ocupat doar locul trei. Conform regulamentului intern, Australia, care a ocupat locul doi, nu poate organiza concursul, nefiind o țară europeană.

Mai multe