Uau, cum arată! Oana Roman nu se mai oprește din slăbit!
Apariție de senzație marți seară (24 octombrie), la ziua de naștere a Denisei Tănase (30 de ani). Oana Roman (40 de ani) a reușit să atragă toate privirile când și-a făcut apariția la centrul de evenimente din Pipera.
Îmbrăcată în negru, din cap până în picioare, fiica lui Petre și a Mioarei Roman nu a trecut neobservată la petrecere aniversară a Denisei Tănase (30 de ani), de la trupa Bambi. Oana Roman avea picioarele și brațele subțiri, talia accentuată, iar gușa a dispărut cu desăvârșire. Nu dieta a fost însă de vină pentru această transformare uluitoare, pe care Oana și-o dorește de ani buni. “Am mai slăbit, nu pot să îți zic câte kilograme, dar se vede. Este un proces lent, însă constant. Este vorba de timp aici”, ne-a spus Oana.
Totodată, aceasta ne-a mai vorbit și despre problemele de sănătate cu care se confruntă în acest moment. “Am o hipertiroidie nasoală (exces de hormoni tiroidieni in organism). Am reluat tratamentul și mă chinui să îl țin până mă stabilizez. Trebuie să îl iau cam doi ani. Hipertiroidia se declanșează de la supărare sau pe fondul unui șoc emoțional. În vara asta am avut și niște probleme mai grele, a murit mătușa mea, de care eu am avut grijă, au fost probleme cu RA-APPS- ul, cu banii, și am clacat”, a mai declarat Oana Roman pentru Click! Vedeta a slăbit mai mult de 10 kg.