Uite ce măsuri și-au luat vedetele pentru a-și proteja clienții!
”Holograful” Dan Bittman şi fiul lui cel mare, Alexandru Bittman, au redeschis, sâmbăta trecută, Parcul de agrement ”A2 Wake Park”, situat la 49 de kilometri de Bucureşti, pe malul Lacului Sulimanu. Şi alte vedete au revenit la afacerile blocate timp de două luni de pandemia de coronavirus, însă doar în condiţiile impuse de autorităţi.
Dan Bittman (58 de ani) nu va relua prea curând concertele, aşa că vara aceasta se va concentra doar pe afacerea sa, Parcul de agrement ”A2 Wake Park”, situat la 49 de kilometri de Bucureşti, pe malul Lacului Sulimanu. Alex Bittman (21 de ani) şi mama lui, textiera, Liliana Ştefan (50 de ani), şi-au anunţat fanii că acest mic colţ de rai s-a redeschis pe 15 mai, dar că va funcţiona în anumite condiţii. „Intrarea se va face pe bază de rezervare sau de invitaţie, pe care le poţi obţine fie la un număr de telefon, sau pe whats’app, pe Facebook sau pe Instagram. Însă atenţie, cei care vin la noi trebuie să poarte măştile pe faţă şi echipamentul de rigoare pentu a ne feri de probleme”, ne-au declarat surse apropiate familiei.
Fiul lui Dan Bittman se ocupă cu promovarea afacerii
Cu siguranţă, Dan Bittman va supraveghea ca regulile să fie respectate de turişti. Alex Bittman promovează la greu afacerea, pe Internet, postând filmuleţe atractive, el fiind şi un împătimit al sporturilor extreme. Pe site-ul acestui loc de agrement sunt postate preţurile pentru relaxare. Dacă vrei să faci wakeboarding pe cablu trebuie să plăteşti în funcţie de durată: 10 minute costă 10 euro, o oră -19 euro, 2 ore- 23 de euro, o zi - 35 de euro, iar un sezon - 650 de euro. Se poate închiria echipament cu 20 de euro pentru o zi. Pentru o zi de pescuit plătiţi 45 de euro sau 25 de euro pentru 12 ore. Iar dacă vreţi să închiriaţi o căsuţă de maximum 3 persoane plătiţi 35 de euro pe noapte.
Denisa Tănase a redeschis magazinul
Şi Denisa Tănase (33 de ani), solista trupei Bambi, a redeschis sâmbăta trecută un magazin în care comercializează parfumul propriu: ”Am deschis doar centrul din Braşov, celelalte 11 locuri n-am cum, momentan, pentru că sunt în mall-uri. La intrare, le dăm clienţilor mănuşi şi măşti, parfumul se simte şi prin mască, nu-i problemă, iar la intrare le luăm temperatura”, ne-a declarat ieri vedeta, care a vândut peste 50.000 de sticluţe de parfum în decurs de doi ani.
Nepotul Angelei Similea, de la prima oră la muncă
Bucuros nevoie-mare a fost luni şi celebrul hair-stylist Sorin Similea, nepotul Angelei Similea, care a ajuns la locul de muncă încă de la primele ore ale dimineţii, la sediul din Griviţei: ”Aşteptăm cu drag revederea cu clientele noastre, pe care le rugăm să se programeze telefonic. La intrare, le luăm temperatura, le dăm mănuşi şi măşti, dacă nu au”, ne-a declarat Sorin.
Citește și
Vedetele sexy, afaceri pe bandă rulantă. Din ce fac bani Lora, Geanina Ilieș și Cristina Spătar