Uite cu cine umblă iubitul Mihaelei Rădulescu
Când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă! Cunoscuta zicală românească pare să se potrivească foarte bine şi în cazul celebrului iubit al Mihaelei Rădulescu.
Paraşutistul de Cartea Recordurilor a fost suprins de fotoreporterii germani în ipostaze „suspect de apropiate” cu o brunetă tinerică, împreună cu care a şi intrat la hotel, mult după miezul nopţii. Mai mult, revista germană ”Bunte” susţine că a desluşit misterul şi că explicaţia este simplă.
”Două femei susţin că sunt iubitele lui Felix Baumgartner”, este titlul articolului apărut în urmă cu două zile în publicaţia germană.
Jurnaliştii spun că bruneta misterioasă are o relaţie de astă-vară cu paraşutistul de 45 de ani, care a reuşit să intre în Cartea Recordurilor după ce a sărit din stratosferă. În urmă cu câteva zile, cei doi au luat masa în restaurantul Edel-Restaurant „Grill Royal“ din Berlin, împreună cu alte două persoane.
”Atmosfera e plăcută şi femeia brunetă îşi arată zâmbetul fermecător. Apoi cei doi pleacă împreună la acelaşi hotel. Femeia este iubita lui Baumgartner de astă-vară. Este din Elveţia şi locuieşte în capitală. Întâlnirea lui Baumgartner cu ea nu a fost doar o cină romantică, ci un prilej de discuţie, deoarece ea a aflat recent de cealaltă femeie din viaţa lui Felix”, a declarat pentru revista ”Bunte” o prietenă de-a tinerei.
Aceasta ştia că amica ei avea o relaţie stabilă de astă-vară cu austriacul, pe care l-a cunoscut în Zürich prin intermediul unui prieten comun. ”A fost dragoste la prima vedere între ei. După ce s-au cunoscut, relaţia lor a devenit foarte intensă. Schimbau între ei numeroase mesaje şi fotografii când el participa la diferite evenimente. Ea a aflat de Mihaela Rădulescu printr-o cunoştinţă care e mult mai familiarizată cu ce se scrie prin ziare. Ştie că ar trebui să pună capăt relaţiei, dar încă are sentimente pentru el”, mai spune prietena iubitei lui Felix pentru revista germană.
Mihaela, oficial cu Felix de cinci luni
Mihaela Rădulescu (45 de ani) a recunoscut în luna octombrie a anului trecut că a început o relaţie cu Felix Baumgartner (45 de ani), celebru în toată lumea pentru recordurile lui sportive. Austriacul fusese la un pas de nuntă cu Nicole Öttl (33 de ani), o fostă Miss Austria cu care se logodise în 2012. Idila s-a rupt brusc, după 7 ani, iar tânăra n-a ezitat să spună motivele despărţirii. “Lipsa de intimitate, multe femei lipsite de respect, spiritul neobosit de aventură şi egoism sunt câteva dintre lucrurile cu care eu nu mai pot trăi”, a mărturisit Nicole în august 2013, declaraţiile ei făcând iureş în presa germană şi scoţând la iveală o latură mai puţin cunoscută a lui Felix Baumgartner: aceea de bărbat infidel, care cade uşor în mrejele fanelor.