Uite de ce e poreclită “regina eleganţei”! Ce rochii de prințesă are Angela Similea

6 februarie 2018 14:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Angela Similea, solista care a cunoscut celebritatea în ”Epoca de Aur”, cu piesele ei de inimă albastră, a fost, deopotrivă, și un model pentru românce. Superbele ei rochii de scenă, unele creații proprii, au fost copiate la greu de admiratoarele ei. Artista este și acum un monument de eleganță și de rafinament. Click! vă prezintă cele mai frumoase rochii în care vestita cântăreață a strălucit în lumina reflectoarelor.

Angela Similea (71 ani) dădea tonul în modă, în anii comunismului, atrăgându-și invidia colegelor de scenă cu rochiile ei din materiale valoroase și cu modele inedite. Ținutele erau cumpărate și din Olanda, țara natală a fostului ei soț, Jan Hilgen, sau erau realizate de croitorese talentate, printre ele numărându-se și Mariana Gogoaşe (60 de ani), din Braşov, care în urmă cu 10 ani s-a stabilit la Torino, în Italia, pentru a-şi putea întreţine familia. Ea are amintiri plăcute despre toţi cântăreţii pentru care a lucrat:

„Nimeni nu avea aere de vedetă, m-am împăcat bine cu toţi, mai ales cu Angela Similea care este o persoană extrem de sinceră şi deschisă”, a povestit ea, pentru adevarul.ro, în urmă cu câțiva ani.  Dar Angela a purtat, după Revoluție, și modele semnate de celebrii designeri Doina Levintza sau Cătălin Botezatu.

Pentru că și-a păstrat talia din anii tinereții, ”Regina muzicii ușoare românești” poate purta lesne și ținutele din perioada de glorie și care continuă să îi vină mănușă. De ceva vreme, Angela Similea locuiește în America, la fiul ei, Sorin, așa că aparițiile scenice sunt din ce în ce mai rare. 

Mai multe