Ultimul interviu cu Tamara Buciuceanu-Botez: «Vreau doar să mă odihnesc»
Tamara Buciuceanu-Botez a murit marți, 15 octombrie. Marea actriță se afla internată la spitalul Elias din Capitală de la începutul lunii, din cauza unor afecțiuni cardiace care se agravaseră. În august, cu câteva zile înainte de a împlini 90 de ani, interpreta rolului lui Isoscel din seria ”Liceenii” ne-a acordat ceea ce s-a dovedit a fi ultimul ei interviu.
Tamara Buciuceanu-Botez a sperat până în ultima clipă că va reși să țină sub control afecțiunea cardiacă ce o necăjea de mulți ani. Imediat după ce a fost internată la spitalul Elias, îndrăgita actriță ne-a transmis, scurt, că e bine și că se va întoarce acasă. Din păcate însă, situația ei s-a agravat, iar marți medicii au anunțat că Tamara Buciuceanu-Botez s-a stins.
Tamara Buciuceanu-Botez s-a retras de pe scenă după 66 de ani de teatru
Click! a vorbit cu îndrăgita actriţă Tamara Buciuceanu Botez cu câteva zile înainte de a împlini 90 de ani. Interpreta profesoarei de matematică Isoscel în „Liceenii”, aşa cum a rămas în memoria multora dintre noi, a fost receptivă şi ne-a răspuns imediat la telefon. Actriţa părea că abia s-a trezit din somnul de după-amiază şi, cu un fermecător accent moldovenesc (este născută în Tighina, Republica Moldova – n.r.), ne-a spus ce mai face. „Sunt aşa şi aşa, merg înainte, nu se poate altfel. Dar sunt bine, sunt pe picioare, acum mă odihnesc acasă. După 66 de ani de teatru, îmi doresc doar să mă odihnesc şi nu mai vreau să joc în alte proiecte. Momentan, nu am nevoie de nimic şi sunt foarte bine. Familia îmi este alături, mă văd cu ei şi cu prietenii şi mă bucur când am musafiri. Ies din când în când din casă să mă plimb și îmi place că oamenii nu m-au uitat”, ne-a spus actriţa.