Un bucătar celebru, coordonatorul unui grup infracţional?
Şoc pentru cei care îl ştiu de pe micile ecrane pe Tudor Constantinescu, patronul unui lanţ de magazine de dulciuri din capitală. Acesta e vizat de o anchetă DIICOT pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Joi, 12 noiembrie au avut loc 43 de percheziţii la mai multe cluburi, restaurante, baruri şi cofetării.
Serviciul teritorial Bucureşti al DIICOT face 43 percheziţii la toate punctele de lucru ale societăţilor Choco Ateneu SRL, Choco Moșilor SRL, Coza Nostra Art SRL , Theobroma Consult SRL, Theoprod Art SRL, Restaurante Tratoria Il Calcio SRL, Twins Downtown SRL, Twins Cafe SRL, Le Club Herăstrău SRL, Rubicon Floreasca SRL, care deţin localurile Chocolat, Tratoria Il Calcio, Fratelli, Le club etc. Coordonatorul grupului infracţional ar fi chiar Tudor Constantinescu(39 de ani), proprietarul Chocolat, potrivit unor surse citate de Mediafax.
Cine este vedeta TV?
Tudor-Mihai Constantinescu e cunoscut în showbizul dâmboviţean ca patronul unui lanţ de magazine de dulciuri din Bucureşti, însă acesta a intrat şi în televiziune. În 2012 a fost unul dintre juraţii emisiunii de gastronomie “Top Chef”, de la Antena 1, care a durat două sezoane. Anul acesta a filmat pentru un alt show, de data aceasta la Pro TV, care ar urma să intre pe post anul viitor şi care se numeşte “Bake Off Romania”.
Constantinescu controlează împreună cu francezul Jean Phillppe Pierre Luc Guilbert-Lassange societăţile comerciale Choco Ateneu SRL, Choco Moşilor SRL, Coza Nostra Art SRL , Theobroma Consult SRL şi Theoprod Art SRL, pe care funcţionează mai multe localuri din Capitală. Constantinescu deţine reţeaua de localuri Chocolat din Bucureşti. Primul local Chocolat a fost deschis în 2006 în Centrul Vechi, apoi alte şapte tot în Capitală, inclusiv cel din zona exclusivistă Dorobanţi.
Tudor Constantinescu: „Am avut 31 de controale"
Într-un interviu acordat pentru da.zf.ro, Tudor Constantinescu povestea despre afacerea lui: „90% din timpul meu este investit în această afacere. Am ajuns să dorm precum copiii. Mă trezesc din 3 în 3 ore şi plâng de frumuseţea vieţii antreprenoriale. În ultimele 6 luni am avut 31 de controale. Asta este frustrarea mea. Parcă vor să te distrugă, în loc să te ridice“.