Un prezentator TV și asistenta sa, întâlnire fierbinte, în secret! Erau și ”soacrele” de față

25 aprilie 2018 13:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

Relația din Răzvan Botezatu și colega lui de platou, frumoasa asistentă TV Raluca Dumitru, este, probabil, unul dintre subiectele fierbinți din lumea showbiz-ului. Și, dacă încearcă să fie cât mai discreți, de această dată ”s-au dat în fapt”.

Mai exact, ieri, după ce au ieșit din emisiunea pe care o prezintă împreună la Antena Stars, cei doi au fugit, grăbiți, acasă. Aveau și de ce. Iar asta pentru că seara, cei doi, însoțiți fiecare de mama sa, și-au dat întâlnire într-un băruleț de fițe din zona centrală a Capitalei. Aranjați amândoi, dar și vizibil emoționați din cauza evenimentului, Raluca și Răzvan s-au așezat unul lângă celălalt, iar mamele lor, pe scaunele din fața lor.

Răzvan pare să fi fost responsabilul cu detensionarea situației, el reușind, din doar câteva replici, să îi facă pe toți cei de la masă să râdă în hohote. De altfel, spun sursele noastre, aceasta nu este prima întâlnire între cele două ”soacre”, cu atât mai mult cu cât amiciția extrem de apropiată dintre Răzvan Botezatu si Raluca Dumitru fiind, de-a lungul timpului, subiectul speculațiilor cu privire la o posibilă relație între cei doi. De altfel, și manifestăruile pe care le au atunci când cred că nu îi vede nimeni sunt elocvente, Raluca îmbrățișându-l și răsfățându-l pe colegul ei de platou, așa cum știe ea mai bine.

Mai mult chiar, apropiații lor susțin că, adeseori, relația lor a fost în punctul de a se oficializa, Raluca locuind la el, timp de câteva săptămâni...

Mai multe