Una dintre ele va fi asistenta lui Pupăză
Luni a fost zi mare pentru actorii sitcomului „Trăsniţii”, care nu numai că au revenit cu un nou sezon la Prima TV, dar au şi demarat castingul pentru noua asistentă a lui Pupăză, personaj interpretat de Grig Chiroiu. Click! a luat pulsul la cald şi îţi spune cum s-au descurcat fetele pe platoul de filmare.
Cel mai longeviv sitcom din România, difuzat de 14 ani la Prima TV, îşi ţine fanii în priză cu tot felul de surprize. Cea mai recentă găselniţă a “Trăsniţilor” a fost o campanie inedită, care a început pe 16 august şi care s-a încheiat luni, pe platourile de filmare din zona IMGB.
Atrase de sloganul “Click! îi caută asistentă primarului Pupăză din Trăsniţii”, dar şi de notorietatea sitcomului de Cartea Recordurilor, difuzat de Prima TV, sute de fete s-au înscris în concurs, sperând că vor deveni colege cu actori celebri.
Luni au avut loc primele preselecţii, iar fetele s-au descurcat admirabil. Concurentele au dat probe alături de Grig Chiroiu, alias Pupăză, alături de Bogdan Dumitrescu, în travesti, căci o interpreta pe colega Ema (n.r. Livia Taloi nu a fost prezentă), dar şi alături de Constantin Zamfirescu (Gogoaşe) şi Alin Brancu (Hassan).
Fetele au dat două probe filmate, apoi se relaxau, îşi retuşau machiajul şi făceau poze. Însă la filmările de ieri s-au întâmplat şi destule boacăne.
La un moment dat, una dintre concurente l-a plesnit atât de rău pe Gogoaşe, încât l-a ameţit, aşa că actorul a fost nevoit să se aşeze pe canapea.
Nici interpretul lui Hassan nu a scăpat nevătămat, pentru că de fiecare dată, conform scenariului, Alin Brancu se arunca la pământ, aşa că şi-a cam zdrelit genunchii.
Fetele i-a impresionat pe juraţii actori, dar în top trei favorite se află Iulia Pop (actriţă), Denisa Popescu (cadru didactic) şi Claudia Izămşanu (studentă).
„Am văzut nişte fete minunate la casting şi după ce ne vom sfătui în echipă vom anunţa câştigătoarea”, ne-a spus Grig Chiroiu, producătorul celebrului sitcom.