Unde își petrec ziua de naștere Angela Similea și Mirabela Dauer
Angela Similea, Mirabela Dauer, Margareta Pâslaru și Daniel Iordăchioaie sunt născuți în aceeași azi, azi, 9 iulie. Trei din cei patru artiști își sărbătoresc aniversarea peste hotare.
Ziua de 9 iulie ar putea fi numită ”ziua muzicii ușoare românești”. Angela Similea, Mirabela Dauer, Margareta Pâslaru și Daniel Iordăchioaie sunt născuți pe data de 9 iulie.
Angela Similea își petrece aniversarea departe de casă, la niște prieteni în Suedia, iar Mirabela Dauer a plecat încă de ieri la Viena. Și Daniel Iordăchioaie se află în Germania, la un parc de distracții, alături de fiica lui, Salma. Margareta Pâslaru se află în țară și a primit sute de mesaje de felicitare, aidoma colegilor ei.
Urările din partea celorlalți artiști nu întârziat să apară. ”Dintotdeauna, data de 9 iulie a avut o mare însemnătate pentru muzica ușoară românească. S-au potrivit astrele, conjuncturile, destinele într-un fel încât în ziua aceasta să fie născuți patru dintre cei mai importanți artiști ai genului, nume de legendă, care-au dăruit o viață artei românești – MIRABELA DAUER, ANGELA SIMILEA, MARGARETA PÂSLARU și DANIEL IORDĂCHIOAIE. Le urez tuturor ani mulți de viață și de cântec, cu bucurii nemăsurate! Firește că mă leagă o prietenie specială, "certificată" în două duete memorabile, de minunata Mirabela, voce unică, artist desăvârșit! Mira e o enciclopedie de șlagăre, un tonomat al celor mai speciale cântece din istoria noastră.
Mi-aduc aminte că pe la patru ani cântam "Taina nopții" și-mi doream ca la un moment dat să o întâlnesc pe cea care ne oferea atâtea motive de fericire. Sunt onorat de prietenia sa, de orice clipă petrecută împreună și-mi doresc să ne fie aproape, pe scenă, cât mai mult timp! Pentru toate „diminețile cu ferestre deschise”, pentru „fotoliul din odaie”, „frunza albastră și stelele ce dorm pe-o frunză”, la mulți ani, dragă Mirabela, „privighetoare” ce cântă!”, scrie Paul Surugiu-Fuego pe Facebook. Și prietenii ei de la Alesis au ținut să-i transmită Mirabelei urările lor. ”La mulți ani excepționali, Mira Dauer! Să ne trăiești sănătoasă, mulți, mulți ani și să te bucuri de tot ce e mai frumos!”, i-au transmis colegii ei, Alina și Romeo de la Alesis.