Unde va fi, de fapt, Dan Negru de Revelion!

19 decembrie 2018 20:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dan Negru (47 de ani) continuă tradiţia programelor de divertisment, acesta invitându-şi fanii să vizioneze, pentru a 19-a oară, „Revelionul Starurilor”, care va fi difuzat pe 31 decembrie, de la orele 22.00, la Antena 1. Invitat ieri la interviurile live de pe click.ro, el ne-a povestit despre munca sa din această perioadă aglomerată.

“Regele audienţelor” ne-a povestit la click.ro despre reţeta de succes a programelor de divertisment difuzate la sfârşit de an: ”Nu se mai fac Revelioane ca altădată. Nu poţi să rişti să aduci un nou venit, pentru că telespectatorii pun mâna pe telecomandă şi schimbă canalul. Publicul clasic e conservator. Aşa că mai bine aduci invitaţii cu care ştii că faci audienţă. Am ajuns la Revelion din nimereală, Dumnezeu m-a ajutat. La început, în primii ani, se făceau ediţii speciale ale emisiunilor pe care le făceam, de exemplu, “Academia vedetelor”, “Te pui cu blondele” sau „Ciao Darwin”. Acesta era un format internaţional şi am vrut să facem o ediţie specială cu manele. Şi italienii nu ştiau despre ce e vorba, nu ştiau de manele, însă apoi au văzut că am avut succes”.

A muncit enorm pentru această ediţie: „Trebuie să intri în starea aia de Revelion, să te simţi ca şi când ai fi în ultima zi a anului, deşi tu filmezi cu câteva săptămâni înainte. Ieşeam pe coridoare şi ne uram între noi “La Mulţi Ani”! şi ne felicitam. În noaptea de Revelion mă vor vedea şi cei din Moldova, de la Prime TV, acolo unde mai prezint un show de Revelion, dar voi fi şi la Maramureş, unde voi prezenta un eveniment”, ne-a mai povestit “Regele audienţelor”. 

Mai multe