Unde vor petrece Paștele "Cârcotașii" Huidu și Dezbrăcatu'. Ce planuri are bebelușa Cristina, gravidă în 4 luni
Zile de liniște și regăsire. Așa privesc Cârcotașii de la Prima TV Sărbătoarea Paștelui, perioada în care își vor încărca bateriile alături de cei dragi, acasă sau undeva, în țară. Șerban Huidu are un plan bine stabilit și se bucură că, în acest an, de Paști, se va reuni întreaga familie.
“Sărbătorile Pascale le vom petrece lângă Alba Iulia, la Ciugud. Cea mai tare comună din România. Vom respecta tradiția familiei și ne vom întâlni cu toții. În noaptea de Înviere vom merge să luăm lumina sfântă și apoi vom sta, împreună la masă.”
Tradiția meselor în familie va fi respectată și de Codruț Kegheș, aka Dezbracatu. Accidentat, cu o luxație la picior, acesta va petrece acasă. “Mereu doresc să stau în familie de Paști și să am cumpătare la tot! Mergem, dacă se poate, la slujbă și să luăm lumina, după care acasă...dar, având în vedere că am o mică fractură la picior, voi sta cât mai liniștit!”
Gravidă în 4 luni, Cristina Ștefan, bebelușa Cronicii Cârcotașilor, va avea un Paște cupovești și o masă îmbelșugată. “An de an ne strângem la masă toată familia. Mâncare bună și povești frumoase. Eu și Delia în fiecare an înroșim ouăle. Neapărat roșii! Și mai avem o tradiție: să avem haine noi! În noaptea de Înviere îmi doresc să merg să iau lumina. Avem o bisericuță aproape, cred că nu ne vom înghesui.”
Când vine vorba de deliciosul cozonac de Paște, toți cârcotașii se declara fani. “Întotdeauna cozonac. Mama a și inventat un fel de cozonac. Lucra pentru Institutul de Chimie alimentare. Cunoscutul Ica”, spune Șerban Huidu. Însă Ioana Petric, co-prezentatorul Cronicii Cârcotașilor de la Prima TV, face notă discordantă. “Pască. Fără discuție. Nu mă judecați, nu-mi place cozonacul. E ultimul pe lista preferințelor!