Văduva lui Sergiu Nicolaescu a renovat casa de la mare FOTO EXCLUSIV
La mai bine de doi ani de la moartea regizorului, văduva sa, Dana Nicolaescu (38 de ani), a reuşit să renoveze vila de la malul mării. Iniţial, soţia lui Sergiu Nicolaescu vroia să vândă casa în care se retrăgea maestrul, vara.
Se ştie că era locul preferat al regizorului pe timpul verii. Sergiu Nicolaescu a cumpărat vila de vacanţă din 2 Mai, judeţul Constanţa, pe vremea când era căsătorit cu cea de-a doua soţie a sa, Gabriela. Chiar dacă relaţia lor s-a sfârşit după zece ani de căsătorie, maestrul a rămas ataşat de casa de la malul mării, unde venea în mod constant.
După moartea sa, în anul 2013, cea de-a treia soţie ar fi vrut să scoată vila la vânzare, însă, se pare că s-a răzgândit. Fotoreporterii Click! au surprins, în urmă cu câteva zile, imagini cu vila lui Nicolaescu, care tocmai ce a fost renovată.
Cremul murdar de pe zidurile casei s-a transformat într-un alb imaculat, obloanele scorojite au fost vopsite într-un albastru pastelat, iar gardul, în alb. În plus, văduva lui Nicolaescu a „camuflat” vila cu un gard viu imens, astfel încât curtea să fie ferită de ochii trecătorilor. Şi lucrările nu s-au încheiat, în faţa casei aflându-se încă saci plin cu materiale de construcţie, semn că Dana, care, de altfel, se afla la mare, maşina ei fiind parcată în faţa vilei, mai are de făcut reparaţii.
Click! spune
Sergiu Nicolaescu a decedat în 3 ianuarie 2013, la vârsta de 82 de ani, în urma unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe. Trupul neînsufleţit al cineastului a fost incinerat pe 5 ianuarie, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonie participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului.