Văduva lui Sergiu Nicolaescu vrea să vândă cavoul familiei
Scandal de proporţii la Târgu Jiu de când s-a auzit că văduva lui Sergiu Nicolaescu intenţionează să vândă cavoul în care sunt îngropaţi socrii ei, Pantelimon şi Sevasta Nicolaescu. Reprezentanţii primăriei s-au sesizat şi au luat atitudine. “Nu vinde nimic pentru că aparţinătorul de drept este nepotul haiducului Iancu Jianu care a donat toată averea primăriei”.
Au trecut cinci ani de când regizorul Sergiu Nicolaescu a murit. Dana, văduva sa cu 47 de ani mai tânără, a rămas cu întreaga avere pentru că celebrul cineast nu a avut urmaşi. Adică un milion de euro, însumând 3 case, 2 terenuri şi 13 conturi bancare de 400.000 de euro, însă iată că văduva se pare că vrea să-şi mai adauge o moştenire la avere. Astfel, prin oraşul natal al regretatului regizor, oamenii vorbesc că Dana vrea să vândă locul de veci în care se odihnesc socrii săi, Pantelimon şi Sevasta Nicolaescu.
Este vorba despre cavoul aflat în Târgu Jiu şi unde trebuia să ajungă urna cu cenuşa lui Sergiu Nicolaescu, însă, la dorinţa soţiei, aceasta a ajuns la Cimitirul Bellu. Un astfel de cavou valorează în jur de 40.000 de euro, însă autorităţile s-au sesizat imediat la auzul veştii şi o avertizează pe Dana să-şi ia gândul de la o astfel de “afacere”. Motivul? Cavoul nu aparţine familiei Nicolaescu.
“Nu poate să treacă peste primărie! Vom lua legătura cu dumneaei. Noi avem un document care lămureşte clar că acest cavou a aparţinut familiei avocatului Ştefan Dobruneanu, nepotul haiducului Iancu Jianu, şi pe care l-a lăsat municipalităţii prin testament. De altfel, toată averea a lăsat-o în 1910 primăriei Târgu Jiu, după ce soţia sa, Ecaterina Dobruneanu, a murit în 1905. În acest cavou se află trupul soţiei sale, dar şi osemintele mamei lui Sergiu Nicolaescu. Tatăl său se află îngropat lângă cavou, în acelaşi perimetru. În 1971, Pantelimon Nicolaescu a obţinut prin bunăvoinţa unor urmaşi îndepărtaţi de-ai Ecaterinei Dobruneanu, o procură să fie înmormântat în acest cavou. Însă locul de veci nu poate aparţine familiei lui Sergiu Nicolaescu şi nu poate fi înstrăinat atât timp cât aparţinătorul de drept este familia Dobruneanu şi a lăsat scris în testament ca întreaga avere să fie donată municipalităţii. Deocamdată cavoul se află în patrimoniul oraşului”, a explicat pentru Click!, viceprimarul Adi Tudor.
Pentru a putea susţine acest lucru, este necesar ca reprezentanţii primăriei să meargă în instanţă şi să obţină o hotărâre judecătorească în acest sens. Până atunci însă, şeful societăţii “Edilitara”, care administrează cimitirul, spune că nimeni din familia lui Sergiu Nicolaescu nu a mai fost văzut pe acolo de ani de zile. “Se ocupă doar cei din administraţie de cavoul respectiv. Dana Nicolaescu nu a mai fost văzută pe aici de când a murit soţul ei. Din câte ştiu, cavoul a aparţinut lui Ştefan Dobruneanu, ar trebui să fiu şi eu informat dacă se vinde, însă nu am primit vreo solicitare până acum”, ne-a declarat şi Alexandru Zaharia.
Regizorul mort la 82 de ani a fost incinerat
Sergiu Nicolaescu s-a născut în 13 aprilie 1930 la Târgu Jiu, dar familia s-a mutat în Timişoara după cinci ani, atunci când Pantelimon Nicolaescu a încetat să mai lucreze pentru Primăria Târgu Jiu. În anul 2012 celebrul său fiu a fost numit cetăţean de onoare al oraşului, apoi în 2013, după decesul său, autorităţile au ridicat un bust în cinstea lui, iar cinematograful din oraş a primit numele acestuia. Sergiu Nicolaescu a murit pe 3 ianuarie 2013, la vârsta de 82 de ani, la Spitalul Elias, din Capitală, şi a fost incinerat de soţia sa, Dana.