Vâlcan: «De fiecare dată m-am ars la soare în Thailanda»

7 mai 2017 20:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ajuns deja la cel de-al treilea sezon cu “Insula iubirii”, Radu Vâlcan (40 de ani) ar trebui să nu mai aibă nici o necunoscută legat de Thailanda, locul în care a filmat emisiunea.

Ei bine, nu e aşa. Mai mult, de fiecare dată, clima de acolo i-a jucat feste. “Să nu vă imaginaţi că o lună, cât am stat acolo, am avut timp de colindat. Thailanda e minunată şi abia aştept o vacanţă ca la carte, împreună cu Adela şi Alexandru (n.r. soţia şi fiul lui). Singurul lucru care nu-mi place este că de fiecare dată m-am ars la soare. Nu pot să fac tranziţia uşor de la o temperatură la alta. Iubesc soarele, dar nu sunt atât de tipicar încât să mă şi dau cu cremă cu factor de protecţie”, a declarat Radu pentru Click! Show-ul “Temptation Island – Insula iubirii” (Antena 1), în care 5 cupluri îşi vor testa dragostea sub ochii ispitelor, va fi difuzat, începând de azi, în fiecare luni şi marţi, de la 20.30.

Mai multe