Valentina Pelinel a născut gemene! Cristi Borcea are acum 9 copii

1 martie 2019 10:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

Valentina Pelinel (38 de ani) a născut două fetițe perfect sănătoase chiar de 1 martie, la o clinică privată din Capitală! Soția lui Cristi Borcea și-a strâns fetițele în brațe, dar, din păcate, tăticul nu a putut fi prezent la fericitul eveniment. Fostul acționar dinamovist a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor plajelor din Mamaia.

Deși trece prin momente grele, căci soțul ei, Cristi Borcea se află în închisoare, Valentina Pelinel se poate bucura că își strânge la piept cele două fetițe îndelung așteptate. Micuțele au venit pe lume chiar la începutul primăverii, de Mărțișor.

Și de această dată, Cristi Borcea a ratat momentul venirii pe lume a copiilor lui. El și Valentina Pelinel se iubesc de mai bine de cinci ani și s-au cununat religios în Ungaria la sfârșitul lui septembrie 2018. Cuplul mai are un băiețel, Milan, în vârstă de doi ani și jumătate.

În iunie 2016, Valentina Pelinel a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, la o clinică privată din Capitală, în timp ce Cristi Borcea se afla la închisoare.

Cât a scos din buzunar Cristi Borcea pentru ca Valentina să nască în lux

O naștere la o clinică privată nu este un lucru tocmai ieftin, dar Borcea a avut de unde să scoată suma necesară pentru ca soția sa să nască în lux. 

„El s-a ocupat de tot la clinica privată. A ales salonul de lux, a optat pentru două pătuțuri, pentru lenjeria cea mai scumpă și, firește pentru a avea două asistente personale, lucru care pare să îl fi costat în jur de 10.000 de euro”, au dezvăluit apropiați ai cuplului Valentina Pelinel-Cristi Borcea, pentru cei de la wowbiz.ro. 

Ce nume a ales Valentina Pelinel pentru fetiţe

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au devenit din nou părinți, iar de curând, Valentina Pelinel a dezvăluit care vor fi numele celor două gemene. Soția lui Cristi Borcea este foarte ocupată în ultima perioadă și încearcă să pregătească totul până vor veni pe lume cele două fetițe. "Maria o să fie un nume, evident şi un nume de sfânt. Vor fi amândouă Maria. (...) Aveam două pătuţuri de la sora mea care are tot gemene. A apărut o ocazie, mi-a plăcut un proiect şi o să transform camera într-una de prinţese", povestea Valentina Pelinel la un post tv.

Cristi Borcea s-a întors la închisoare după 7 luni cu familia

Cristi Borcea s-a putut bucura de doar șapte luni alături de familia sa, atât cât a fost liber între cele două condamnări cu executare. 

Valentina Pelinel a părut mai fericită ca niciodată în brațele lui Cristi Borcea, în cele șapte luni în care afaceristul a fost în libertate. De ziua lui, pe 17 ianuarie, fostul manechin i-a transmis un mesaj emoționant.

„Unul lângă altul, față în față, mereu împreună, chiar și în momentele când totul părea pierdut. Uneori viața bate filmul și iubirea învinge. Iubitul meu, soțul meu, tatăl copiilor mei, partenerul și prietenul meu, toți în același om, pe care l-am ales și pe care înainte de a-l iubi, îl prespect și îl admir, La mulți ani iubirea mea”, a scris Valentina Pelinel, pe pagina ei de Instagram.

Cristi Borcea are 9 copii cu patru femei

Dacvă Valentina Pelinel are acum trei copii, iată că soțul ei se apropie de un număr record. Fostul boss de la Dinamo mai are puțin și ajunge la o echipă de fotbal. Are 9 copii cu patru femei.

În afara celor trei pe care îi are de acum cu Valentina, afaceristul mai are 6 moştenitori cu alte 3 femei. Fostul acţionar dinamovist a avut o căsnicie de 22 de ani cu Mihaela, femeia care i-a dăruit trei copii: Patrick (21 de ani) şi gemenii Melissa şi Angelo (16 ani). În timpul mariajului, Borcea a cunoscut alte două femei, şi anume pe fotomodelul Alina Vidican şi pe avocata Simona Dana Voiculescu. Pe prima a cunoscut-o în 2003, când blondina a renunţat la cariera în modă. Ea i-a fost amantă fostului acţionar de la Dinamo până în 2011, când acesta a hotărât să divorţeze de Mihaela şi să o ia de soţie pe Alina. Deşi spunea că o iubeşte enorm, Borcea a înşelat-o şi pe Alina, nu doar pe soţia sa. În 2007 a cunoscut-o pe avocata Dana Voiculescu, iar în 2008, din iubirea lor, a apărut o fetiţă, Andreina Carolyn Christine, acum în vârstă de 11 ani.

Nu au rămas împreună, însă Borcea îi achită 1.500 de euro lunar pensie alimentară, în plus i-a asigurat un apartament de lux şi o maşină mamei fetei. Şi, în timp ce avocata îl dădea în judecată pentru stabilirea paternităţii, Borcea devenea din nou tătic. Alina i-a dăruit o fetiţă şi un băieţel, pe George Alexandru (7 ani) şi pe micuţa Gloria (4 ani).

Mai multe