Valentina Pelinel s-a dat de gol. Cum le va chema pe gemene
Valentina Pelinel s-a dat de gol și a dezvăluit ce nume le va pune gemenelor pe care le poartă în pântece. Ea și-a dorit foarte mult să fie mamă din nou, iar acest lucru se întâmplă, ba, mai mult, ea nu va aduce pe nume doar un copil, ci doi. Soția lui Cristi Borcea va avea gemene.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea abia așteaptă să devină părinți, iar de curând, Valentina Pelinel a dezvăluit care vor fi numele celor două gemene. Soția lui Cristi Borcea este foarte ocupată în ultima perioadă și încearcă să pregătească totul până vor veni pe lume cele două fetițe.
Valentina Pelinel infirmă informațiile conform cărora ar avea probleme cu sarcina
Valentina Pelinel a declarat că tot ce s-a scris despre «problemele» cu privire la sarcina ei, sunt informații eronate.
"Probleme groaznice cu sarcina, ai văzut ce titluri? Doamne, m-am speriat şi eu. Eu sunt bine, sunt pe tocuri, fac sport, încă fac sport, sunt foarte ok. Mi-am dorit tare şi, chiar şi după Milan, mi-am dorit tare să mai am copii. Îmi doream foarte tare încă un copil, nu neapărat doi. Am văzut faţa doamnei doctor şi zice: interesant, sunt doi! M-au cuprins toate emoţiile şi aşa o adrenalină. Cristi s-a bucurat tare! Nume de cod: iubirea (n.r. între ea şi Cristi Borcea). Să ştii că înainte să fii mamă nu înţelegi copiii exact aşa cum ar trebui şi nici pe mame. Pe mine mă plictiseau discuţiile despre probemele copiilor. Mi-am dat seama că o mamă căreia îi pasă nu poate fi altfel, vorbeşte non-stop pe unde apucă. Eu arătam tuturor poze cu Milan. Ca mamă înţelegi", a declarat Valentina Pelinel la Antena Stars.
Ce nume a ales Valentina Pelinel pentru gemene
De Crăciun ei vor petrece alături de familie. Au pregătit tot ce trebuia și abia așteaptă să se bucure împreună. Valentina Pelinel s-a dat de gol și a dezvăluit ce nume vor purta cele două fiice ale ei.
"O să petrecem Crăciunul în familie. Am făcut un brăduţ roşu, aşa cum îmi place mie. Moşul o să vină încarcat cu daruri acum. La noi venea cu chestii modeste. (...) Mai am în jur de două luni. Undeva de mărţişor acolo. (...) Maria o să fie un nume, evident şi un nume de sfânt. Vor fi amândouă Maria. (...) Aveam două pătuţuri de la sora mea care are tot gemene. A apărut o ocazie, mi-a plăcut un proiect şi o să transform camera într-una de prinţese", a mai spus Valentina Pelinel.