Valentina Pelinel și Cristi Borcea, prinși în momentele intime de prima soție

6 ianuarie 2016 23:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Numele lui Cristi Borcea este pomenit zilele astea mai des decât oricare altul. E şi normal, dacă ne gândim că fostul şef de la Dinamo a reuşit performanţa să lase însărcinate două femei, nevasta, Alina, şi amanta, Valentina Pelinel, în timp ce el se află la închisoare.

Ce au în comun Mihaela, Alina şi Valentina? Iubirea pentru acelaşi om, Cristi Borcea. Mihaela a fost măritată 23 de ani cu fostul acţionar de la Dinamo, a divorţat în 2011, pentru ca bărbatul să o ia de nevastă pe Alina, cea care-i fusese amantă şapte ani. În paralel, însă, omul de afaceri avea gânduri mari şi cu alte femei. Nu ne referim la avocata căreia i-a făcut un copil şi nici la vedetuţele de care acesta ”se îndrăgostea fulgerător”, apoi le lăsa, ci de o altă relaţie. Dragoste cu năbădăi, având în vedere că idila lui cu Valentina Pelinel datează din 2010, au povestit pentru Click! surse din anturajul celor doi.

Mihaela Borcea i-a «prins» la munte?

”Au încercat să ascundă relaţia, o perioadă au şi reuşit, însă, în cele din urmă,  lucrurile au început să fie din ce în ce mai vizibile şi mai supărătoare. Prima care a pătimit de pe urma manechinului a fost Mihaela, care a şi surprins-o pe Pelinel într-un moment intim alături de Cristi Borcea. Totul s-a petrecut în timpul unei vacanţe la munte pe care soţii Borcea o petreceau cu Valentina şi soţul ei de atunci, Cristi Boureanu. Prieteni de familie, cei patru au făcut multe sejururi în afara ţării şi se pare că nu prea au reuşit să ţină lucrurile în frâu”, ne-au povestit aceleaşi surse.

Evident, de atunci Mihaela are un „dinte” împotriva Valentinei, iar povestea a ajuns, cum era de aşteptat, şi la urechile Alinei, care pe atunci era „amanta oficială”. Şi actuala doamnă Borcea are acum de pătimit de pe urma blondinei care nu vrea şi pace să renunţe la Borcea. Valentina a anunţat la începutul acestei săptămâni că este însărcinată în patru luni şi că aşteaptă un băieţel. N-a pronunţat numele fericitului tătic, însă toată lumea ştie că e vorba despre Cristi Borcea. „Am simţit că îl vrea pe soţul meu şi că încearcă să-mi distrugă mariajul”, a spus Alina despre cea pe care o credea amica ei.

Interesant este faptul că Borcea a dorit-o aproape pe Valentina şi în timpul mariajului actual, însă totul a fost mascat de o prietenie, evident aparentă, cu Cristi Boureanu. Fostul politician nu doreşte să vorbească despre acest subiect, ”gurile rele” afirmând că Borcea i-ar fi cumpărat tăcerea în schimbul unor ”împrumuturi” de sute de mii de euro, nerambursabile. 

Borcea învârtea amantele pe degete

Bărbat mai priceput decât Borcea în materie de femei nu pare să existe. Fostul şef de la Dinamo, aflat acum în puşcărie, are o viaţă amoroasă mult mai tumultuoasă decât în telenovele. În timpul mariajului cu Mihaela, a avut mereu, simultan, cel puţin două amante. În 2006, avocata cu care se iubea din 2002 îi dăruieşte o fetiţă. Borcea era deja „cuplat”, de trei ani, cu Alina Vidican. Plus căsătorit cu Mihaela. Cu avocata se ceartă, dar întreţine copilul, în schimb rămâne cu Alina. Nu e destul, se pare, având în vedere că din 2010 şi-a băgat „coada” şi Valentina Pelinel, pe atunci căsătorită şi ea cu Boureanu. Omul de afaceri se decide să rezolve problema.

Divorţează de Mihaela, în termeni foarte eleganţi, şi o ia de soţie pe Alina. Pelinel rămâne însă „în cărţi”. Nu e invitată la nunta lui Borcea, pentru că Alina o consideră periculoasă. Pelinel decide şi ea că Boureanu nu mai are loc în inima ei şi divorţează. Nu se mai afişează cu nici un bărbat din 2014 încoace, în schimb e surprinsă la Borcea la puşcărie. În tot acest timp, Alina îi face lui Borcea al doilea copil. Acum, Pelinel pune capac cu anunţul că e gravidă în patru luni. Ar fi al şaptelea copil al lui Borcea (al doilea făcut din puşcărie), cu a patra femeie din viaţa lui.

Click! spune

Cristi Borcea a ajuns în închisoare în martie 2014, când a fost condamnat la şase ani şi patru luni în dosarul ”Transferurilor”. Fostul boss dinamovist îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Poarta Albă, însă de câteva săptămâni se află în arestul central al Poliţiei Capitalei. Şi asta pentru că este acuzat acum că, alături de fraţii Victor şi Ioan Becali, ar fi mituit o judecătoare  pentru a fi achitat în dosarul ”Transferurilor”.

Mai multe