Valentina Pelinel stă fără Borcea cel puţin doi ani

18 martie 2019 21:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cristi Borcea va sta după gratii 3 ani şi 2 luni. Aceasta este pedeapsa rămasă după ce judecătorii i-au contopit anii de penitenţă din două dosare. În cazul în care va fi eliberat condiţionat, calvarul din puşcărie se va termina pentru el în 2021, adică peste doi ani.

E greu pentru Cristi Borcea (49 de ani)! Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis ieri să-i contopească pedepsele din cele două condamnări primite în Dosarul Transferurilor şi în cel al Retrocedărilor. Vorbim despre o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni, din care i-au scăzut  4 ani şi 4 luni executaţi deja în cazul transferurilor din fotbal. Afaceristul a fost eliberat condiţionat în iulie 2018, cu 2 ani mai devreme. Dar iată că luna trecută el a revenit la statutul de deţinut. De data aceasta, potrivit calculelor judecătorilor ar trebui să mai ispăşească încă 3 ani şi 2 luni.

Hotărârea  Curţii de Apel nu e definitivă

”Pentru a putea fi eliberat condiţionat, Cristi Borcea  trebuie să execute efectiv o perioadă de două treimi din pedeapsă, adică doi ani. Dar pentru ca judecătorii să-i accepte cererea va trebui să demonstreze că s-a reabilitat social, să presteze munci şi să achite prejudiciul creat. Dacă nu va fi eliberat condiţionat după 2 ani executaţi, o nouă cerere ar putea să o depună după încă un un an, ceea ce ar însemna că ar ieşi din închisoare la termen”, ne-a explicat avocatul Adrian Cuculis.

În plus, instanţa a mai stabilit că Borcea nu va putea fi asociat, acţionar sau reprezentant al unui club de fotbal, timp de 2 ani după ce va ieşi din puşcărie. Hotărârea  Curţii de Apel nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Fostul finanţator al clubului Dinamo a fost încarcerat pe 8 februarie, după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de plaje şi faleze. Între timp, la 1 martie, Valentina Pelinel (38 de ani) a născut două gemene şi l-a făcut pe Borcea tăticul cu 9 copii.

Citește și:

EXCLUSIV Unde am surprins-o pe Valentina Pelinel după nașterea gemenelor. Soția lui Borcea a slăbit uimitor

Din nou la pușcărie după doar șapte luni cu familia! Cristi Borcea, nedezlipit de Valentina și Milan

Mai multe