Valeria de Monaco şi-a externat băiatul după cinci luni de coşmar!

4 iulie 2016 16:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ultimele luni au fost un calvar pentru Valeria de Monaco şi băieţelul ei de nouă ani, Luca. Din februarie, de când copilul a fost diagnosticat în România cu cea mai gravă formă de leucemie, în familia blondei nu se mai discută altceva decât despre soluţii salvatoare pentru el. Luni, după două luni petrecute în Franţa şi alte trei la Institutul Fundeni, băieţelul a fost externat şi va începe recuperarea medicală. Analizele lui sunt mai bune poate decât ale unui om sănătos şi nu arată vreo urmă a cumplitei boli.

Luca a părăsit luni (4 iunie) Spitalul de Copii din Marsilia, unde medicii l-au readus la viaţă. După două luni de chin, în care părinţii lui au stat cu spaima că l-ar putea pierde în orice minut, acum pot răsufla uşuraţi. Copilul a rezistat şi s-a luptat pentru viaţa lui, iar cadrele medicale din Franţa au făcut minuni. L-au scos din comă, l-au tratat de bacteriile intraspitaliceşti cu care a venit din România, au reuşit să-l facă să mănânce şi să facă primii paşi. Mai este mult de lucru până ca el să redevină copilul vesel şi vorbăreţ care era, însă mama lui ştie că şansele de doar 1 la sută date de medicii de la Fundeni au fost doar un coşmar. Acum, Luca va trebui să înveţe să vorbească şi să meargă la centrul special unde va începe recuperarea.

"Le mulţumim celor de aici că mi-au salvat copilul. Îmi amintesc cumplita noapte de 13 mai când am venit cu el intubat şi în stare gravă şi acum după două luni plecăm mult mai bine. Luca este vizibil mai refăcut şi face progrese de la o zi la alta. Tot ce îmi doresc este să-mi spună din nou «mama, te iubesc». Au fost luni cumplite, în care eu şi tatăl lui nu ne-am dezlipit de patul de spital. Specialiştii ne dau speranţe că prin recuperare ar putea să-şi revină. Nu putem decât să sperăm şi să ne rugăm. Este ciudat cum leucemia lui, o formă extrem de gravă, a intrat în remisie după 15 zile, iar medicii nu găsesc nimic suspect în analizele lui", a spus Valeria de Monaco pentru Click!

În replică, medicii români de la Institutul Fundeni au declarat pentru Click! că băieţelul Valeriei a fost diagnosticat cu leucemie după o serie completă de analize şi există probe în acest serns depuse la dosarul medical al pacientului. "Medicul curant al copilului şi şeful Clinicii de Pediatrie confirmă diagnosticul iniţial pus de noi în spital şi au toate documentele care atestă cele spuse. Îi rugăm pe părinţi să ne furnizeze actele medicale emise prin care susţin că pacientul nu ar fi fost bolnav pentru a putea demara o anchetă internă", se arată într-o poziţie oficială a Institutului Clinic Fundeni, emisă la cererea reporterilor Click! 

Din cauza encefalitei herpetice, i-a fost afectat creierul

Luca Marchetti, băieţelul Valeriei de Monaco, a ajuns la spital în urmă cu aproape cinci luni. Iniţial, la un spital de copii unde a fost suspect de leucemie, apoi la Institutul Fundeni unde a primit cruntul diagnostic şi a început întregul lui calvar. Din luna aprilie, băieţelul a făcut encefalită herpetică şi a intrat în comă. Internat la Terapie Intensivă a luat şi o bacterie periculoasă care i-a agravat starea de sănătate. La mijlocul lunii mai, mama lui a decis să-l transfere în Franţa, pe chetuiala ei. Femeia a închiriat un avion medical şi a plătit 33.000 de euro pentru ca Luca să îşi revină. În doar trei săptămâni de când a fost adus la spitalul din Marsilia, băieţelul a reuşit să respire singur şi să facă zilnic gimnastică medicală, dar şi să-i convingă pe francezi că a fost diagnosticat greşit cu leucemie în România.  

Mai multe