Vali Vijelie s-a botezat în apa Iordanului

9 februarie 2020 20:01   Vedete românești
Ultima actualizare:

Celebrul manelist, despre care s-a spus că a fost un Don Juan, a devenit un familist convins și a luat calea credinței. Vali Vijelie, pe numele real Valentin Rusu (49 de ani), s-a întors acum două săptămâni dintr-un pelerinaj în Israel. Artistul a vizitat Locurile Sfinte, unde s-a rugat pentru sănătate. În pelerinaj, Vali Vijelie a ajuns pe Muntele Tabor, apoi la Nazaret, Betleem, Hozeva, Ierihon și Ierusalim, unde s-a închinat la mormântul lui Iisus, dar și la mormântul Maicii Domnului.

La final a ajuns și pe malul râului Iordan,  locul original în care s-a botezat Mântuitorul. La dorința lui, Vali Vijelie a fost botezat de preotul ortodox care a însoțit grupul în pelerinaj. Din cauza ploii, apele râului au crescut, iar pelerinii nu au putut coborî în apă, conform ritualului clasic. Așa încât preotul i-a botezat cu ajutorul unui mănunchi de busuioc înmuiat în apa Iordanului. Manelistul a luat parte atât la slujba nocturnă de Bobotează de la Mormântul Sfânt, cât și la ceremonia sărbătorii de la Iordan, când Patriarhul Ierusalimului aruncă crucea, iar apele Iordanului își întorc sensul de curgere. 

Mai multe