Vasi Borcan i-a șocat pe jurații de la iUmor cu umorul negru! «Frizerul m-a făcut să semăn cu Stephen Hawking»

2 martie 2019 22:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Spectacol de autoironie la iUmor! Vasi Borcan, un concurent în scaun cu rotile, a urcat pe scenă să spună glume autoironice și i-a lăsat muți pe jurați cu spiritul său umoristic.

Ce lecție mai bună de optimism decât un om care se confruntă cu reale probleme în viață și decide să le râdă în față?! La propriu.. Un moment cu adevărat special a avut loc pe scena iUmor duminică seara, 2 martie, care i-a lăsat pe jurați îngândurați, iar la finalul prestației nu au avut decât cuvinte de laudă la adresa concurentului. 

Sezonul cu numărul 6 al show-ului de umor a venit cu nouă experiență pentru cei trei membrii ai juriului, după ce au urmărit prestația lui Vasi Ionescu, conurentul care a demonstrat că nimic nu este imposibil.

Vasi Borcan, moment de autoironie pe scena iUmor

Vasi Borcan este un bărbat din Iași care la vârsta de 12 ani a fost imobilizat în scaun cu rotile din cauza unei distrofii musculare, dar care, în problemelor de sănătate, a decis să-și „exploateze” handicapul fizic și să-l transforme într-un atuu..psihic, potrivit Antena 1. 

„Viața m-a pus în situația de a-mi înfrunta temerile, reținerea, rușinea chiar”, a spus Vasi, care pentru numărul său de stand-up s-a bazat pe autoironie și a glumit pe seama neajunsurilor de care este nevoit să se lovască în viața de zi cu zi. Mai mult decât atât, acesta și-a pornit numărul umoristic comparându-se cu celebrul om de știință Stephen Hawking, susținând însă că singura asemănare dintre ei este frizura.

Hohotele de râs au început să apară imediat, iar Vasi a reușit să se bucure de aprecierile juraților. „A venit cu niște glume care pe mine m-au șocat! Îți trebuie foarte multă forță interioară ca să faci asta”, a spus Cheloo. 

„În astfel de situații, îmi dau seama cât de penibil sunt, cât de ridicol sunt ca om atunci când, ca o divă proastă, încep să mă plâng și să spun că am un milion de probleme. Aproape sigur că nu mă voi schimba, dar vă mulțumesc că mi-ați reamintit că sunt penibil atunci când sunt depresiv”, a adăugat Mihai Bendeac.

Practic, Vasi Borcan a făcut haz de necaz, demonstrând că nu s-a lăsat răpus de condiția sa fizică. Concurentul a primit trei de „Da” din partea juraților, atât pentru momentul de umor negru, cât și pentru lecția de viață demonstrată în platoul iUmor. 

Mai multe