Vedetele au făcut parada modei la piscină

27 iulie 2017 21:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ce poate fi mai reuşit, pe timp de vară, decât un chef la piscină? Pe asta a mizat şi revista OK! România, care miercuri a scos vedetele din case la evenimentul “OK! Summer Party”.

Soliste bombe-sexy, cântăreţi, vedete de televiziune, fotomodele, oameni de afaceri, designeri, cu toţii au răspuns prezent invitaţiei, şi-au pus ţinute colorate şi au descins la piscina “Younivers”, din Capitală.

Dacă frumoasele Anna Lesko (38 de ani) şi Adelina Pestriţu (30 de ani) au preferat să-şi ascundă formele sub ţinute largi, Brigitte Năstase (40 de ani) şi sora ei, Cristina Szeifert (36 de ani), şi-au pus cele mai mulate rochii.

Soţia lui Ilie Năstase a întors toate capetele datorită posteriorului sexy, pe care şi l-a mărit în luna mai, în Turcia. 4.000 de euro a costat “bombeul”.

Simona Hapciuc (27 de ani), poliţista senzuală din serialul “Trăsniţii” (Prima TV), şi-a ascuns celebrul decolteu, dar şi burtica de gravidă, preferând să-şi etaleze picioarele.

O apariţie ravisantă a fost şi Diana (21 de ani), fiica solistului Adrian Enache, dar şi designerul Oana Nuţu (28 de ani), soţia lui Robert Turcescu.

Mai multe