Vedetele au ieşit în mijlocul naturii
Cătălin Măruţă (38 de ani) nu vrea ca fiul lui, David (6 ani), să crească în fiţe, astfel că vedeta PRO TV îl duce peste tot pe micuţ. Dacă acum doi ani l-a plimbat pe băieţel cu trenul, ca mai apoi să-i ofere o călătorie cu metroul, iată că anul acesta l-a dus să vadă cum se recoltează grâul.
David a fost încântat de întreaga operaţiune şi a promis că va reveni şi la anul. După plimbarea pe câmp, cei doi s-au răcorit pe marginea unui râu, unde, desculţi şi cu pălăria de soare pe cap, au dat la peşte.
Soţii Rednic, puşi pe distracţie în lanul de floarea-soarelui
Cornelia (39 ani) şi Lupu Rednic (46 ani), cei doi artişti care formează un cuplu nu doar pe scenă, sunt solicitaţi să cânte în toată ţara, astfel că, dacă tot bat ţara în lung şi-n lat, s-au gândit să promoveze şi frumuseţile patriei. Îşi postează pe Internet zeci de fotografii în mijlocul naturii. În plus, cu câteva luni în urmă, Cornelia şi Lupu au filmat un DVD cu toate obiectivele importante din Maramureş. Artiştii noştri au promovat însă şi zona Moldovei, iar ieri au făcut un scurt popas pe marginea şoselei, pentru a se fotografia, fericiţi ca nişte copii, în superbul lan de floarea-soarelui.