Vedetele au petrecut Paştele cu prinţişorii lor
Sărbătorile Pascale au fost un bun prilej pentru vedetele noastre să petreacă alături de cei dragi, indiferent că au rămas acasă ori şi-au permis o scurtă vacanţă la munte. Fotografia cu fiica lui Dan Helciug, când se înfruptă dintr-un ditamai cozonacul, şi cea cu bebeluşa lui Liviu Vârciu, în care poartă urechi de iepuraş, au făcut deliciul internauţilor.
Cătălin Măruţă (40 de ani) şi Andra (31 de ani) au preferat ca anul acesta să rămână acasă, în Bucureşti, cu familia. Prezentatorul emisiunii „La Măruţă” şi jurata de la „Românii au talent” au împreună doi copii, David (7 ani) şi Eva (2 ani). Micuţii au primit daruri, hăinuţe, dulciuri şi jocuri de la celebrii lor părinţi. În vila familiei Măruţă a fost o petrecere cu bucate tradiţionale, ouă, pască şi cozonaci.
Andreea Bălan (33 de ani) şi soţul ei, actorul George Burcea (30 de ani) şi-au luat fetiţa, Ella, în vârstă de un an şi jumătate, şi au plecat la ţară, la bunica solistei. Femeia i-a prezentat strănepoatei toate orătăniile din ogradă. Jurata de la „Ie Românie”, emisiunea Antenei 1, a postat pe Internet o fotografie emoţionantă, alături de bunică, mamă şi fiică, în dreptul căreia a scris: “patru generaţii”.
Mihai Bobonete (37 de ani) sau Bobo, din „Las Fierbinţi” (PRO TV), a petrecut acasă, la Craiova, alături de numeroasa lui familie, soţia Cătălina, dar şi de cei doi copii, Octavian şi Maria: “Tripleta de aur. Ce trei care au speriat Craiova. Ce mişto e în vacanţă”, a scris Mihai Bobonete pe pagina lui de Facebook.
Liviu Vârciu (37 de ani) are două fiice, Carmina (14 ani) şi bebeluşa Anastasia, ambele frumoase-foc. De Paşte, vedeta Antena 1, care a ratat la mustaţă premiul de 30.000 de euro la concursul “Asia Express”, şi-a postat pe contul de Facebook o poză cu mezina familiei. Fotografia în care Anastasia, în vârstă de şapte luni, poartă o rochie de prinţesă şi urechi de iepuraş, i-a adus actorului peste 1.000 de aprecieri din partea fanilor.
Dan Helciug (43 de ani) a rămas în Bucureşti, zilele acestea, unde a petrecut alături de soţia Elena, de fiul Luca (10 ani) şi de fiica lui, Ruxandra. Micuţa, în vârstă de doar cinci ani, s-a ţinut numai de năzdrăvănii. Dan a postat o fotografie amuzantă, dar şi un comentariu pe măsură: “Paşte Fericit, prieteni! Ruxi a furat un cozonac proaspăt şi s-a lipit de el ca de maică-sa. Aştept să adoarmă, zic, ca să o dezlipesc de dulce.Deh, dulce la dulce trage”.
Simona Gherghe (40 de ani) a ales să se relaxeze, pentru câteva zile, la munte, mai exact la Poiana Braşov, unde, evident, a luat-o şi pe bebeluşa Ana Georgia, în vârstă de un an: “Am fugit de acasă câteva zile şi sunt foarte bucuroasă că e prima ieşire a ei, aşa mai mare, e foarte prietenoasă cu lumea”, a declarat Simona Gherghe pentru Antena 1.
Andreea Mantea (31 de ani), prezentatoarea emisiunii “Wowbiz” (Kanal D), e topită după simpaticul ei fiu, David Mitrea, în vârstă de trei ani. Cei doi s-au fotografiat acum două zile la locul de joacă, ţinând în mână un coşuleţ plin cu ouă vopsite. Andreea este o mamă de nota zece, ea anunţând în urmă cu o lună că renunţă să mai prezinte concursul “Se strigă darul”, la Kanal D, pentru a sta cât mai mult cu David.