Vedetele din România care s-au luptat cu depresia. Oana Zăvoranu și Andreea Marin, confesiuni tulburătoare despre dramele care le-au marcat viața

28 mai 2025 6:26   Vedete românești
Ultima actualizare:

Depresia nu face diferențe de statut social, afectând oameni din toate categoriile, inclusiv pe cei aflați în lumina reflectoarelor. Numeroase personalități din showbizul românesc au trecut prin momente dificile, confruntându-se cu această tulburare și luptând din greu pentru a-și regăsi echilibrul.

Content image

Numeroase vedete autohtone s-au confruntat cu această afecțiune dureroasă. Cu toate că multe au trecut prin momente extrem de dificile, puține au avut curajul să vorbească deschis despre lupta lor interioară. Printre cele care au rupt tăcerea se numără Oana Zăvoranu, Dana Nălbaru, Andreea Marin și Daniela Gyorfi. Fiecare dintre ele a traversat perioade marcate de suferință profundă, dar cu sprijinul specialiștilor sau al celor apropiați, au reușit să își regăsească echilibrul.

Oana Zăvoranu a traversat momente grele

Oana Zăvoranu s-a confruntat de mai multe ori cu depresia, de-a lungul vieții sale. Cu ani în urmă, vedeta a suferit din cauza pierderii motanului ei, dar și din pricina scandalurilor intens mediatizare cu Mărioara, mama sa. În anul 2013, Querida avea să ajungă pe mâna medicilor, după o tentativă de sinucidere. Acest lucru a fost confirmt chiar de ea. În 2012, fosta actriță a mai avut intenția de a-și pune capăt zilelor, după ce a luat o supradoză de medicamente și a devenit inconștientă. La acea vreme, Pepe, fostul ei soț mărturisea că vedeta a mai încercat și în alte dăți să își curme suferința.

Dana Nălbaru: „Îmi era foarte greu să ies din acele stări”

Cu ani în urmă, Dana Nălbaru a vorbit deschis despre stările de anxietate și lipsa de încredere în sine care au însoțit-o în al treilea trimestru de sarcină. Artista a explicat că, înainte de a deveni mamă pentru a doua oară, grijile au copleșit-o, făcând-o să se compare constant cu ceilalți și să se simtă insuficientă.

„Uneori îmi pierd încrederea în mine și simt că aș vrea să renunț la tot. Îi privesc pe alții și mi se par mai buni decât mine. În trecut mă adânceam în astfel de gânduri și îmi era foarte greu să ies din acele stări care nu-mi făceau deloc bine. Dar, mulțumesc lui Dumnezeu, am învățat că nimic nu e imposibil și că trebuie să lupt cu mine însămi”, scria vedeta pe rețelele de socializare. 

Mărturisirea ei a fost apreciată pentru sinceritatea cu care a adus în discuție un subiect sensibil, adesea evitat: depresia în timpul sarcinii.

Andreea Marin: „Eu am apelat la psiholog și la psihiatru”

Andreea Marin a vorbit deschis despre lupta ei cu depresia, o perioadă dificilă pe care a reușit să o depășească doar cu ajutorul psihologului și al psihiatrului. Fosta "Zână a Surprizelor" a recunoscut că această tulburare poate deveni copleșitoare și, netratată, poate conduce la gesturi extreme, inclusiv la ideea de a-ți lua viața.

Vedeta a dezvăluit că s-a confruntat cu o depresie severă imediat după nașterea fiicei sale, Violeta. Deși părea să aibă tot ce și-ar fi putut dori, în interiorul ei se ducea o luptă tăcută și dureroasă. La trei ani după naștere, simptomele deveniseră tot mai greu de ignorat: insomnii, lipsă de energie și pierderea bucuriei de a trăi.

„Depresia este o furtună interioară atât de puternică, încât poţi face lucruri necugetate. (...) Cine nu a trecut prin depresie nu are cum să înţeleagă. Nu te doare nimic concret, te doare sufletul. Te trezeşti dimineaţă plângând. Reacţionezi dramatic, nu-ţi poţi controla emoţiile şi vezi totul mult mai întunecat.

E că o gheară care îţi cuprinde sufletul. Ţi-e frică. E o boală foarte perfidă. Nu te anunţă, ci te ia prin surprindere. E nevoie de ajutor, de specialist, care nu te judecă, ci te ajută să găseşti calea corectă. Eu am apelat la psiholog şi la psihiatru şi le mulţumesc că m-au ajutat", a explicat Andreea Marin.

Daniela Gyorfi, depresie după moartea mamei și 3 sarcini pierdute

Vara anului 2014 a fost una dintre cele mai grele perioade din viața Danielei Gyorfi. Artista și-a pierdut mama, iar durerea provocată de această pierdere a fost copleșitoare. Ea a recunoscut că i-a fost extrem de greu să își revină, dar sprijinul care a ajutat-o să meargă mai departe a venit chiar din partea fiicei sale, Maria, care a devenit forța ei interioară.

Pierderea mamei nu a fost singura încercare dificilă din viața cântăreței. Daniela Gyorfi a trecut și prin traume emoționale profunde după ce a suferit trei pierderi de sarcină, evenimente care au împins-o într-o depresie dureroasă. Cu toate acestea, a găsit speranța și puterea de a merge mai departe prin credință.

„Când am pierdut a treia sarcină, am fost la biserică. Preotul m-a văzut abătută, i-am spus prin ce trec, iar el m-a încurajat, spunându-mi: „O să ai o fetiță. Pune-i numele Maria”. La o lună după aceea, am rămas însărcinată”, povestea cântăreața la acea vreme. 

Mai multe