Vedetele din România, șocate de crimele de la Caracal. Au transmis mesaje impresionante
Crimele de la Caracal au șocat o Românie întreagă. Nimeni nu a putut rămâne impasibil la durerea familiilor care și-au pierdute fiicele aflate în floarea vârstei. Printre cei care au decis să-și strige indignarea au fost și mai multe persoane publice.
Dan Negru: ”Mi-am amintit de Drasius Kedys, lituanianul a cărei fetiță de 6 ani a fost agresată sexual de un pedofil influent. Pentru că nimeni nu l-a luat în seamă, și-a făcut singur dreptate și i-a executat pe toți cei implicați in molestarea fetiței lui. Spre asta ne îndreptăm ?! Răzbunarea personală e soluția când statul nu mai există !
Andreea Bălan: ”Părinte fiind, empatizez enorm cu părinții Alexandrei și ai Luizei...Oribil, îngrozitor, mulți trebuie să plătească pentru asta!”
Oana Roman: “Țara este e în comă fără șanse să mai poată fi resuscitată! Nu mai e nici o șansă acum. Poate peste 20 de ani, dacă de azi începe să se schimbe modul de gândire și dispar toți proștii, incompetenții și hoții din toate instituțiile statului!”
Adelina Pestrițu: ”Este cazul să ne trezim şi să facem ceva. Aceste scursuri ale societăţii merită să treacă prin cele mai groaznice chinuri!
Zi de zi asistăm la nenorocirile care se întâmplă în jurul nostru şi nimeni nu ia atitudine. Mi-aş dori să li se aplice pedeapsa cu moartea”.
Carmen Tănase: ”O fată sună la 112 de trei ori și spune că e răpită. STS, cu mare buget, nu reuşeşte să o localizeze. Poliția găsește adresa, dar nu intră pentru că nu are mandat, timp în care fetiţa este măcelarită, dincolo de poartă! Nenorociților, ne obligați să trăim în mânie”.
Amalia Enache: “Demisii în lanţ trebuie să urmeze, orice explicaţie este inutilă şi ruşinoasă, iar memoria acestei adolescente care a făcut tot ce era omeneşte posibil să se salveze trebuie să ne bântuie pe toţi într-atât încât să cerem răspicat pedepse pentru complicii criminalului, aşa-numitele «autorităţi»”.
Citește și:
Suspectul de la Caracal a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra şi Luiza. Cum şi-a motivat faptele