Vedetele își fac provizii pentru iarnă! Iată ce rețete delicioase ne recomandă
Supermarket-urile sunt pline de conserve, din ce în ce mai tentante, dar şi acceptabile la preţ, însă multe dintre vedete preferă să şi le prepare singure, pentru a evita conservanţii. Click! i-a surprins la treabă pe cei mai în vogă artişti, iar unii dintre ei ne-au şi oferit câteva reţete sau trucuri, pe care e bine să vi le notaţi, căci, cu ajutorul lor, preparatele vor fi cu mult mai gustoase. Dacă ”Zâna” Andreea Marin a pus la borcan zarzavat pentru ciorbă din recolta proprie, rivala ei, Mihaela Rădulescu, aflată la celălalt colţ de lume, mai exact la Monaco, a adaptat reţetele moldoveneşti, adăugând în borcane şi fructe exotice.
Dan Helciug a făcut gem, afinată şi zacuscă
Dan Helciug este căsătorit, are doi copii, şi, deşi este foarte ocupat cu spectacolele, şi-a făcut timp să-şi ajute soţia să pregătească conservele pentru iarnă, inclusiv gem şi dulceaţă. El ne-a oferit reţeta pentru zacuscă: ”Am luat 15 kg de gogoşari, vinete şi ardei capia, pe care le-am copt pe grătar, în curte. Apoi, eu şi soţia mea, Elena, le-am tocat mărunt, am pus bulion, foi de dafin şi ulei, dar şi ciuperci şi stafide. Ceapa se toacă mărunt, se căleşte, şi se pune în ceaun. Sterilizez borcanele şi apoi le pun în beci, la răcoare”, ne-a spus el. Dar, a făcut şi afinată: ”Iar pentru afinată am luat 10 kilograme de afine sălbatice. A cumpărat o damigeană, am pus 10 kg de afine sălbatice, şi 2 kilograme de zahăr brun. Timp de 2-3 zile se lasă la macerat, apoi se scutură, se mai lasă câteva zile, se pune votcă şi se mai lasă la macerat. Într-o lună e bună de băut”, ne-a mai zis el.
Andreea Marin a pregătit zarzavat pentru ciorbe
De dragul fiicei sale, Violeta, şi a soţul ei, Tuncay Ozturk, Andreea Marin (41 de ani) renunţă acasă la hainele scumpe şi îşi pune şorţul, petrecând ore întregi în bucătărie. Mai ales acum, când fructele şi legumele din curte sunt coapte şi poate pregăti din ele tot felul de compoturi, dulceţuri, sosuri pentru ciorbiţe, dar şi zacuscă, pe care o face cu multe roşii, ardei şi vinete, după reţetele clasice, de pe Internet: “Pentru că vine frigul, mi-am pregătit de toate, aşa cum fac în fiecare an. Este o tradiţie pentru mine dar şi pentru familia mea”, ne-a spus Andreea.
«Prinţesa Polonic» e pricepută la gogonele
Anca Lungu (30 de ani), știrista postului Antena 1, sau ”Prințesa Polonic”, este un as într- ale bucătăriei. ”Punem 1 kg de gogonele, 2-3 pepeni mici, conopidă, un morcov tăiat rondele, hrean tăiat rondele, rădăcină de ţelină tăiată felii, 4 căţei de usturoi, un ardei iute roşu, fire de cimbru şi leuştean. În apa clocotită puneți o lingură cu sare de mare, neiodată, la un litru de apă. Aşezaţi totul în borcane, turnaţi deasupra apa sărată şi clocotită. Sigilați borcanele și gata!”.
Elena Gheorghe are rafturi întregi cu murături şi dulceţuri
Solista Elena Gheorghe (31 de ani) a devenit, cu timpul, preocupată de alimentaţia sănătoasă, mai ales de când a devenit mămică (n.r.- are un fiu, pe Nicholas, în vârstă de cinci ani). Astfel, cămara ei este plină cu gemuri, dulceţuri şi conserve. Multe dintre borcane le-a primit cadou de la prieteni, însă a învăţat şi ea, de la mama ei, Marioara, să şi le facă singurică. Îi plac îndeosebi castraveţii muraţi, dar şi varza murată.
Benone Sinulescu are cămara plină-ochi de compot uri, sosuri şi sucuri
Benone Sinulescu (78 de ani) este unul dintre cei mai gospodari solişti de muzică populară. Iar de când s-a retras în localitatea Bârzava, din Arad, cultivă dovlecei, roşii, ardei, ceapă şi fasole. E vestit pentru performanţele lui în materie de grădinărit: roşii de o jumătate de kilogram şi dovlecei, în formă de şarpe: ”Multe dintre seminţe le cumpăr din străinătate”, ne-a spus el. Cămara lui arată ca un supermarket, totul fiind pus pe categorii, cu etichete. Pentru zacuscă, el are câteva secrete: ”Este gata după ce uleiul se ridică la suprafaţă. Apoi ţin borcanele învelite în pături, timp de 48 de ore, ca să se răcească treptat”.
Constantin Enceanu face ţuică şi vin după reţeta bunicii
Constantin Enceanu (51 de ani) deţine o vie în Oltenia, în localitatea Filiaşi, iar toamnă de toamnă se strecoară printre rânduri şi culege fiecare ciorchine. Îi place să fie singur şi chiar să cânte: ”Îmi place să mă ocup de agricultură, mai ales că am terminat Facultatea de Agronomie. Îmi place să culeg roadele pământului. Eu îmi tai via, eu o culeg, dar şi prunii. Iar vinul, tot eu mi-l prepar. Am un soi de struguri hibrizi din care iese un vin rose special. Vinul rubiniu îl prepar după o reţetă a bunicii şi pot să mă laud cu el, iar ţuica am grijă să nu iasă acră”, ne-a dezvăluit el câteva secrete.