Vedetele noastre, lesbiene?
Are România vedete lesbi? Ei bine, fie că a fost vorba despre valurile tinereții, fie că nu le-au mai mulțumit bărbații, unele femei celebre din România s-au orientat spre alte femei. O parte dintre acestea chiar au recunoscut că sunt lesbiene sau bisexuale, în timp ce altele au preferat să admire în tăcere sexul frumos.
Chiar dacă unele dintre ele nu au vrut să recunoască, vedetele noastre au fost surprinse în ipostaze incendiare cu alte femei. Reprezentantele sexului frumos au uitat complet de bărbați și au început să se iubească între ele.
Mihaela Rădulescu, sărut de senzaţie cu Daniela Nane
Mihaela Rădulescu (45 de ani), deși nu și-a recunoscut niciodată atracția pentru alte femei, a apărut într-un pictorial provocator pentru revista Tabu. Aceasta s-a lăsat fotografiată în timp ce împărțea săruturi pasionale cu actrița Daniela Nane (43 de ani), în urmă cu mai bine de 10 ani. Cu toate acestea, recent, Mihaela Rădulescu a criticat aspru persoanele cu astfel de orientări sexuale, semn că vedeta s-ar fi cumințit. Mai mult, recent a vrut să clarifice situația: „Ce mai contează, eu nu-s sigur lesbiană”, a scris Mihaela, pe pagina ei de pe o rețea de socializare.
Gina Pistol a mărturisit că-i plac femeile
Nici Gina Pistol (33 de ani) nu s-a lăsat mai prejos. Focoasa blondă și-a făcut publice afinitățile față de alte vedete de sex feminin din showbiz-ul românesc: „Sunt trei vedete care îmi plac foarte mult: Mihaela Rădulescu, Oana Zăvoranu și Cosmina Păsărin”, a declarat Gina, pentru site-ul eMulte.ro. Cu toate acestea, Gina nu a confirmat faptul că ar fi lesbiană: „Dacă aș fi pe invers, aș face sex cu una dintre ele”, dar a lăsat să se înțeleagă că este posibil săse întâmple asta, la un moment dat.
„Simona Traşcă nu e bună la pat"
Simona Trașcă (33 de ani) nu a apărut în nici un pictorial cu o altă femeie și nici nu a declarat public că ar fi atrasă de vreuna. Cu toate acestea, orientarea sexuală a Simonei a fost dezvăluită de Miguel Alarcon, fostul iubit al vedetei. Miguel susține că Simona s-ar implica în relații cu bărbați numai pentru beneficiul financiar și insinuează că blonda ar fi avut relații intime cu prietena ei, Cristina Roman: „M-am culcat cu ea de șase ori, dar nu e bună la pat. Ia banii bărbaților și se duce cu femeile, are prietenele ei”, a spus Miguel în cadrul unei emisiuni tv.
Roxana Vancea are o iubită secretă?

Fetele de la Roller Sis au recunoscut că sunt lesbi
Despre Roller Sis nu se mai îndoiește nimeni. Solistele Isabelle și Larisa au recunoscut public faptul că sunt lesbiene. Mai mult, aceasta nu s-au sfiit să se sărute și să se mângâie în public și și-au recunoscut cu seninătate relația lesbiană incestuoasă.
Vedetele internaţionale sunt mult mai deschise
Cedetele de la Hollywood au avut şi ele aventuri cu alte femei. Înainte de relația cu Kanye West, în anul 2010, Kim Kardashian (34 de ani) a recunoscut faptul că se simțea atrasă de frumoasa Megan Fox: „Este atât de sexy. Am făcut o pasiune pentru ea, iar eu nu fac pasiuni pentru femei” a declarat Kim, potrivit romaniatv.net.
Cât despre Katy Perry (30 de ani), controversata vedetă a recunoscut că îi plac femeile printr-o melodie. „Am sărutat o fată”, aşa este intitulată celebra piesă în care Katy confirmă faptul că îi place sexul frumos. Mai mult, aceasta a mărturisit că i-ar plăcea să o aibă în așternut pe Cheryl Cole: „O ador pe Cheryl, este minunată. Nimeni nu ar trebui să fie atât de frumoasă cum e ea. Știu că lumea are o pasiune pentru Simon Cowell când se uită la X Factor, dar dacă aș fi singură eu aș prefera să mă culc cu Cheryl, decât cu Simon”, a mărturisit Katy Perry.