Vedetele sexy, afaceri pe bandă rulantă. Din ce fac bani Lora, Geanina Ilieș și Cristina Spătar
Cea mai nou intrată în afaceri este Laura Petrescu, alias Lora, care între concerte şi televiziune şi-a lansat propria linie de cosmetice. În afară de vedeta de la „Vorbeşte lumea” (PRO TV), şi Oana Zăvoranu, Geanina Ilieş şi Cristina Spătar au intrat în afaceri, iar Click! îţi spune cu ce se ocupă fiecare.
Marţi seară, Lora s-a înconjurat de vedete, prieteni foarte buni şi colaboratori şi şi-a făcut intrarea dublă în afaceri. Peste câteva zile, pe 23 iulie, Lora, care prezintă emisiunea „Vorbeşte lumea” la PRO TV alături de Cove, împlineşte 37 de ani, motiv pentru care şi-a făcut un cadou mai altfel. A intrat în afeceri şi şi-a lansat o linie de cosmetice printr-un eveniment la care au venit multe vedete din showbiz care au ţinut să-i fie alături. „Lansarea acestei game de produse e un cadou de la viaţă pentru totdeauna. Muncesc de trei ani la produsul meu şi la brandul meu şi sunt foarte fericită că am reuşit să-l lansez.
«Go Beautiful» se numeşte crema şi «Girls On Cosmetics» e brandul care lansează această cremă. E afacerea mea, îmi doresc să construiesc o corporaţie care să se extindă pe plan internaţional, am o echipă extraordinară şi lucrez cu cel mai mare producător de cosmetice care exportă foarte mult”, ne-a spus Lora.
Lora visează să deţină o firmă internaţională
„Partenera mea de afaceri e modestă, îmi dă încredere în mine şi mă susţine. M-am maturizat şi cred în ceea ce folosesc pentru pielea mea. Admiratoarele mă întreabă ce produse cosmetice folosesc şi cred că nivelul de încredere al lor e foarte ridicat, iar eu încerc să le ajut. Vreau să întâmpin această aşteptare a lor şi vreau să se îndrăgostească de acest produs cosmetic, crema «Go Beautiful», care e primul dintr-o listă lungă”, ne-a mai spus Lora, care intră în vacanţă cu emisiunea „Vorbeşte lumea” pe 19 iulie.
Şi Geanina Ilieş (34 de ani), fostă concurentă la „Ferma – Un nou început” (PRO TV) a intrat în afaceri după ce a renunţat să mai prezinte ştiri la Antena 1. Şi-a deschis un salon de înfrumuseţare în care femeile se pot relaxa şi pot să-şi facă diverse proceduri de înfrumseţare şi masaje.
O altă vedetă care a intrat în afaceri este Oana Zăvoranu (46 de ani) pe care o veţi putea vedea din toamnă în serialul „Sacrificiul” de la Antena 1. Actriţa şi-a deschis o clinică medicală şi şi-a lansat mai multe sortimente de parfumuri care se vând ca pâinea caldă. Şi solista Cristina Spătar (47 de ani) a intrat în afaceri după ce şi-a deschis un atelier de croitorie. Vedeta a anunţat de câteva ori prin intermediul presei şi al conturilor sociale că vrea să angajeze croitorese pricepute pentru afacerea ei.
Elena Băsescu şi-a deschis a patra pizzerie
Probabil că până la finalul anului, Elena Băsescu (38 de ani) şi logodnicul ei, Cătălin Gheorghe „Tomată” (26 de ani), vor împânzi Bucureştiul cu pizzerii. După doar câteva luni, ei au deschis a patra locaţie. În octombrie 2018, în zona Piaţa Victoriei, iubitul Elenei Băsescu deschidea noua pizzerie la care a muncit pe brânci. Iată că în nouă luni, cei doi au deschis patru locaţii, cea mai nouă dintre ele fiind inaugurată ieri, în Piaţa Amzei. Produsele de la Treevi Pizza Al Taglio se vând la felie, iar preţul unei bucăţi variază între 7 şi 12 lei.
Citește și:
Cele mai sexy concurente de la «Ferma» fac bani frumoşi şi după eliminare
Cristina Spătar și Daniela Gyorfi, sexy în videoclipuri și la 50 de an