«Veronica» este profă de pian în Canada

8 aprilie 2019 20:07   Vedete românești
Ultima actualizare:

Filmele pentru copii ,„Veronica“ şi „Veronica se întoarce“, regizate de Elisabeta Bostan, sunt savurate de public chiar și acum, la 47 de ani de la premieră.

Lulu Mihăescu, care pe atunci avea doar 4 anișori, nu a rămas activă în lumea actoriei, deși debutul a fost promițător. Artista, în vârstă de 51 de ani, a decis să părăsească România în 1996. Locuieşte în Canada, la Vancouver, unde predă lecţii de pian. Este căsătorită și are o fiică, Ana, în vârstă de 26 de ani. Înainte de a pleca peste Ocean, Lulu Mihăescu a fost clăpar în trupa Timpuri Noi.

Conform scenariului, Veronica era o fetiță zvăpăiată, care se întâlnește cu zâne, cu Motanul Dănilă (Dem Rădulescu), Greierele (Florian Pittiș), Vulpița (Vasilica Tastaman) și cu Regina Furnică (Margareta Pâslaru). Aventurile ei au făcut deliciul tuturor. 

Mai multe