Vești îngrijorătoare de la Andreea Esca. Vedeta și-a pierdut din nou vocea

15 martie 2017 14:44
Ultima actualizare:
Andreea Esca a început recent să gătească şi face progreseCaptură Pro TV

Andreea Esca se află într-o situație dificilă. Nu e prima oară când se întâmplă asta, dar cum data trecută exact această problemă de sănătate a afectat drastic audiența Știrilor pe care vedeta le prezintă de peste 20 de ani la Pro TV, Andreea caută disperată soluții.

Andreea a rămas fără voce din nou, exact la un an de când a fost nevoită să ia o pauză subită de la Știrile Pro TV după ce o amigdalită netratată s-a transformat în laringită.

”Am pus și sare și promit că până diseară vorbesc cumva”, a scris Andreea Esca în urmă cu câteva minute pe contul personal de Instagram, în dreptul unei fotografii în care se vede gâtul bine ”împachetat”.

Andreea Esca și-a ”împachetat” gâtul în speranța că-și va recăpăta voceafoto: arhivă personală

Știrista are toate motivele să fie îngrijorată, pentru că în urmă cu un an a încercat toate soluțiile, de la medicamente scumpe până la leacuri băbești, fără niciun rezultat. La sfârșitul lunii martie a nului trecut, Andreea a fost nevoită să retragă pentru câteva zile de la pupitrul Știrilor de la ora 19.00, cu efecte dezastruoase pentru audiența postului de televiziune.

Mai multe