Viaţa secretă a Nadiei Comăneci! S-a iubit cu Nicu Ceauşescu şi Ion Dolănescu şi a refuzat să-i facă un copil lui Ştefan Bănică
Nadia Comăneci este, de departe, una dintre cele mai mari sportive pe care ţara noastră le-a dat vreodată, fiind prima gimnastă din istorie care a primit nota 10 pentru un exerciţiu realizat perfect.
Chiar dacă numele ei este recunoscut la nivel mondial şi ne face cinste ca ţara noastră să fie asociată cu numele ei, Nadia Comăneci a ţinut prima pagină a tabloidelor datorită relaţiilor de dragoste pe care le-a avut sau despre care doar se spune că le-ar fi avut cu diferiţi oameni foarte importanţi din anii ’80.
Ajunsă la 57 de ani, vârstă împlinită în toamna anului trecut, marea gimnastă nu a dorit niciodată să le dea apă la moară celor care au scris poveşti legate de viaţa ei, însă de-a lungul timpului au existat voci care au afirmat cu tărie că îi ştiu trecutul sportivei.
„La Universiada din 1981, în sală, era prezent şi Nicu Ceauşescu, acesta urmărind-o intens pe Nadia în acea perioadă. După Universiadă, Nicu le invita mereu pe Nadia, pe Anca Grigoraş, la restaurant. De ziua Nadiei, îi făcea mereu cadouri: parfumuri, lanţuri, casetofoane. Nadia era invitată mereu la petrecerile organizate de el. De altfel, după ce s-a retras din gimnastică, Nicu a angajat-o coregraf la ansamblul UTC. Din câte ştiu însă din vremea aceea, Nadiei îi era teamă de relaţiile cu familia Ceauşescu, de aceea evita multe dintre întâlnirile cu Nicu“, spunea în urmă cu mai mulţi ani Nicolae Vieru, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, în cartea sa.