Vica Blochina a pus ochii pe Bobo musculosul - EXCLUSIV
Face ce face și dă piept numai cu bărbați arătoși. Mai nou, Vica Blochina (39 ani) se declară cucerită de antrenorul ei de la “Splash! Vedete la apă”, emisiune difuzată în fiecare vineri, de la 20.30, la Antena 1.
“Bobo este un foarte bun psiholog, știe să-ți dea curaj și, bineînțeles, îmi place mult cum arată. De ce să vă mint, e frumos rău!”, a spus aceasta pentru Click! Fosta iubită a lui Victor Pițurcă a vrut să abandoneze competiția de sărituri în apă, dar s-a răzgândit. La decizia ei de a rămâne în concurs a contribuit fiul ei, Edan, care a încurajat-o la antrenamente, dar și șarmantul Bobo. “Îmi este foarte frică de înălțime, eu nici pe balcon nu ies. Mă apucă panica și îmi vine să plâng de frică. De aceea, la un moment dat, m-am gândit serios să renunț, nu știam ce să mai inventez ca să nu mai vin”, ne-a spus Vica. Sub îndrumarea atentă a lui Bobo (n.r. antrenorul Bogdan Ioniță), care l-a învățat și pe fiul ei să înoate, Vica și-a recăpătat spiritul de învingător și a făcut progrese remarcabile.