Vica Blochina şi Bursucul, dans pasional la „Roata Norocului”

27 februarie 2016 15:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Prin faţa coregrafului prezentator de la „Roata Norocului”, emisiune difuzată Kanal D, au trecut o mulţime de dive, de la Teo Trandafir, la Andreea Bănică la Carmen Simionescu, fiica lui Adrian Minune. Iar duminica aceasta are din nou o vedetă în platoul emisiunii.

Aceasta este nimeni alta decât Vica Blochina, pe care o veţi putea vedea duminică, 28 februarie, începand cu ora 20:00, la o nouă ediţie a emisiunii concurs „Roata Norocului”, la Kanal D. Telespectatorii vor putea urmari un dans plin de pasiune, protagonistii fiind prezentatorul show-ului, Bursucu, şi chiar Vica Blochina. Cunoscutul coregraf şi fosta balerină, venită pe platoul de la “Roata norocului” pentru a juca in beneficiul unei familii nevoiaşe, au încins atmosfera cu un dans care a uimit audienţa, pe ritmurile hitului internaţional „Stand by me”. “În sfârşit, am găsit şi eu un partener ideal pentru dans”, a spus mulţumită, la finalul dansului, Vica Blochina. Pe lângă cuvintele de laudă la adresa lui Bursucu, frumoasa vedetă i-a solicitat acestuia anumite “servicii” în urma dansului. „M-ai luat la dans şi, nefiind pregătită înainte pentru acest moment, acum nu ma mai pot mişca. Trebuie să îmi faci masaj mai târziu”,  i-a spus aceasta amuzată. Întregul moment îl puteţi urmări duminică, 28 februarie, într-o nouă ediţie a show-ului „Roata Norocului”, de la ora 20:00, la Kanal D!

Mai multe