Victor Slav, aşa cum nu l-ai mai văzut niciodată

18 februarie 2016 18:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Marţi seară (16 februarie), Victor Slav a filmat pentru cel mai nou sezon al emisiunii „Roata Norocului” de la Kanal D. Click! a fost pe fază şi nu numai că a aflat noutăţi depspre cariera lui dar l-a şi filmat dansând.

În urmă cu 10 ani participa la „Dansez pentru tine”, unde a dansat alături de Carmen Stepan. De atunci a mai dansat în faţa micilor ecrane alături de Bianca Drăguşanu (33 de ani), cu care s-a şi căsătorit, la un moment dat. Iată că Victor Slav (35 de ani) revine în televiziune, fiind invitat la „Roata Norocului” de la Kanal D, care revine pe 21 februarie, de la 20.00, show prezentat de Bursucu – Adrian Cristea şi Anamaria Barnoschi.

Împreună cu Victor au filmat o ediţie specială, ce se va difuza pe 6 martie, în care invitat special este Victor Slav. Acesta revine în televiziune după ce în octombrie  2014 a filmat pentru Antena 1 „Dansez printre stele”. Victor a dansat de această dată alături de coregraful Bursucu în deschiderea emisiunii în care apare. Ce se va întâmpla mai departe rămâne să vedeţi când veţi vedea emisiunea, însă nouă Victor Slav ne-a povestit că a intrat în afaceri cu construcţii, că nu-i place să vorbească despre relaţia cu Bianca şi că nu îi este dor de emisiuni de scandal sau de reality show-uri.

„Revin în televiziune după un an şi ceva, de la «Dansează printre stele» (la Antena 1 - n.r.). Sincer, îmi este dor de televiziune, dar nu m-am gândit că anul ăsta, da, o să revin sau că n-o să revin niciodată. Dacă o să fie un proiect care o să-mi placă şi care mi se potriveşte, cu singuranţă mă voi întoarce”, a mai spus Victor Slav.

În privinţa relaţiei cu Bianca Drăguşanu, Victor a preferat să fie misterios: „Suntem cum vrem noi să fim. Suntem liniştiţi, suntem ok”.

Mai multe