Victor Socaciu a petrecut pe Litoral cu cea de-a patra soţie

11 iulie 2017 20:20   Vedete românești
Ultima actualizare:

Celebrul folk-ist Victor Socaciu (64 de ani), bărbatul după care multe femei au suspinat, a revenit în urmă cu patru luni din Canada, unde se stabilise în 2014, când fusese desemnat consulul general al României. S-a întors pe scenă, fiind însoţit, atât în turnee, cât şi în vacanţe, de ultima lui soţie, Brânduşa Simion.

Victor Socaciu a avut mare lipici la femei şi nici nu e de mirare, din moment ce era frumuşel foc, înalt ca bradul şi interpreta dumnezeieşte piese de dragoste. A trecut prin trei divorţuri, însă aceste rateuri amoroase nu l-au împiedicat pe solist ca anul trecut să-i ceară mâna impresarei lui, Brânduşa Simion. Ea i-a fost alături şi în Canada, unde Victor a fost consul, în perioada 2014-2017, dar şi acum, când acesta a reluat seria concertelor prin ţară. 

Deşi el a dorit să o ţină pe femeie departe de ochii curioşilor, iată că o fotografie de pe plajă i-a dat de gol. Victor Socaciu a renunţat pentru prima dată la burlăcie la 25 de ani, când s-a căsătorit cu o femeie superbă, Doina, care însă l-ar fi părăsit după ce ar fi aflat că are o amantă.

A urmat căsătoria cu actriţa Cornelia Pavlovici, o frumuseţe a marelui ecran, alături de care a rezistat 12 ani: ”Un divorţ nu e un capăt de lume. Înseamnă doar că vraja iubirii a trecut. Nu poţi da vina pe nimeni pentru asta”, a declarat ea, recent, la Antena 1.

Socaciu a mai bifat însă şi un mariaj de 16 ani cu Marina Almăşan, cu care are un băiat, pe Victoraş. Divorţul lor a fost însă cu scântei, ea acuzându-l de infidelitate, dar şi că nu se ocupă de fiul lor. 

A chefuit la ziua lui Vasile Şeicaru

Peste 50 de prieteni s-au strâns, luni seară, la un local de la malul mării, pentru a-l sărbători pe Vasile Şeicaru, care a împlinit 66 de ani. Printre invitaţi s-a mai numărat, alături de Victor Socaciu, şi Leo Iorga: ”A fost o surpriză, nu ştiam de chef, am avut toată seara emoţii, am petrecut până în zori, am cântat melodiile noastre de suflet”, a declarat, vizibil emoţionat, sărbătoritul. 

Mai multe