VIDEO Cine este iubitul Doiniţei Oancea. S-au cunoscut la PRO TV

28 august 2018 12:43   Vedete românești
Ultima actualizare:

Interpreta Tanţei din „Fructul oprit”, serial care se întoarce din 29 septembrie, la Antena1, a vorbit pentru prima oară despre noul ei iubit. Actriţa Doiniţa Oancea ne-a povestit şi despre cei trei parteneri pe care i-a avut în telenovele, de-a lungul ultimilor 10 ani.

În ultima vreme, Doiniţa Oancea (35 de ani) nu se mai sfieşte să apară în public alături de Adi, noul ei iubit, cu care s-a cunoscut în 2015, pe vremea când filma show-ul „Super Trip”, de la PRO TV. Deşi nu îi place să vorbească despre viaţa ei particulară, actriţa a dat din casă despre relaţia ei la filmările pentru noul sezon din „Fructul oprit”, produs de Ruxandra Ion, și care revine de miercuri, 29 august, la Antena 1. “După emisiune, am rămas în nişte relaţii care s-au transformat în timp. Am trecut de la prietenie, la relaţie. Suntem împreună”, ne-a mărturisit Doiniţa Oancea. Iubitul ei, Adrian Călin, este un artist plastic, absolvent al Universității Naționale de Artă. Am vrut să ştim şi cum este relaţia ei cu Liviu Vârciu, Octavian Strunilă şi Augustin Viziru, foştii parteneri de seriale.

“Este cea mai mare împlinire a mea sufletească. Dacă mă întrebai acum 11 ani cam ce îmi trebuie ca să fiu fericită, nu ştiam să-ţi spun. După ce am început cariera de actriţă, am realizat că mă împlineşte şi că e cel mai important lucru din viaţa mea. Îmi sunt dragi foarte mult toţi trei. Relaţia dintre Tanţa şi Costică (Liviu Vârciu) din «Fructul Oprit» a evoluat, s-au întâmplat multe lucruri. Fiecare dintre cei trei are calităţi speciale pentru orice femeie. Îmi sunt dragi toţi trei şi nu spun doar să mă aflu în treabă. Cu Strunilă am filmat foarte mult şi mi-a fost primul partener de joc şi am învăţat foarte multe lucruri de la el. Viziru este şi el un tip talentat şi mişto, de la care am învăţat, iar de «nebunul» ăsta de Liviu ce să mai zic, este şi el bun, ne-a spus Doiniţa.

Mai multe